Predica de pe Munte reprezintă binecuvântarea Cerului pentru lume – un glas venit de la tronul lui Dumnezeu. Ea a fost dată omenirii să fie o lege a datoriei și o lumină a Cerului, speranță și mângâiere în descurajare, bucurie și alinare pe cărările vieții și în mijlocul tuturor dificultăților. În Predica de pe Munte, Maestrul Predicator și Învățător rostește cuvintele care I-au fost încredințate de Tatăl.
Fericirile sunt mesajul de salut pe care Hristos îl adresează nu numai celor ce cred, ci întregii familii omenești. Pentru un moment, Domnul pare să fi uitat că nu Se află în cer, ci în lume, și folosește salutul obișnuit în patria luminii. Binecuvântările se revarsă de pe buzele Sale ca un torent de viață năvalnic și îndelung stăvilit.
Hristos nu lasă nicio umbră de îndoială cu privire la acele trăsături de caracter pe care El le va aproba și le va binecuvânta întotdeauna. Domnul îi ignoră pe vanitoșii preferați de lume și Își îndreaptă atenția spre cei dezmoșteniți, numindu-i fericiți pe toți cei ce primesc lumina și viața Sa. Celor săraci în duh, celor umili, îndurerați, disprețuiți și persecutați El le deschide larg brațele Sale ocrotitoare, spunându-le: „Veniți la Mine… și Eu vă voi da odihnă.”
Domnul Hristos poate privi nenorocirea lumii fără să simtă nicio umbră de regret, pentru că a creat omul. El nu vede în inima omenească doar păcatul și nenorocirea. În înțelepciunea și iubirea Lui infinite, El vede posibilitățile omului, înaltele standarde la care poate ajunge. Isus știe că, în ciuda faptului că ființele omenești au folosit greșit binecuvântările primite și au distrus demnitatea cu care le-a înzestrat Dumnezeu, totuși Creatorul va fi slăvit prin răscumpărarea lor.
Cuvintele rostite de Domnul Hristos pe Muntele Fericirilor își vor păstra puterea de influență de-a lungul tuturor timpurilor. Fiecare frază este un giuvaer din tezaurul adevărului. Principiile enunțate în această predică le sunt destinate tuturor oamenilor, din orice categorie și din toate veacurile. Vorbind cu o putere divină, El a evidențiat, una după alta, fiecare categorie a celor binecuvântați, pentru că și-au format caractere neprihănite, și Și-a exprimat convingerea și speranța că, dacă trăiește asemenea Dătătorului vieții, prin credința în El, fiecare om poate atinge standardul înălțat în cuvintele Sale.