„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos” este o afirmație proverbială a apostolului Pavel. „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt profitabile” (traducerea Weymouth). În aceeași epistolă, Pavel repetă afirmația, adăugând: „dar nu toate zidesc.” (1 Corinteni 6:12 și 10:23)
Această afirmație este nu doar proverbială, ci și paradoxală. Nu numai Scriptura, ci viața însăși este plină de paradoxuri. Uneori, omul trebuie să piardă pentru a câștiga, să se plece pentru a birui, să slujească pentru a conduce, să devină slab pentru a fi tare, să sufere pentru a fi fericit. Așa este viața – mai ales viața creștină.
„Toate lucrurile” la care se referă Pavel nu includ păcatele pe care le condamnase în versetele anterioare. Nimic nu este îngăduit dacă încalcă Legea morală. „Oricine face păcat face și fărădelege; și păcatul este fărădelege” (1 Ioan 3:4). Sunt domenii unde binele și răul sunt absolute și neschimbătoare.
Dar sunt și situații unde binele și răul depind de împrejurări, iar despre acestea scrie apostolul. Unele lucruri sunt bune în sine, dar în anumite contexte nu sunt potrivite. Este o mare diferență între a face ceea ce ai dreptul să faci și a face ceea ce trebuie. A.T. Robertson spunea: „Multe lucruri inofensive în abstract, când sunt transpuse în realitate, îi rănesc pe alții.”
Libertatea nu trebuie să devină permisivitate. Pavel avertizează: „Luați seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi” (1 Corinteni 8:9). Petru adaugă: „Purtați-vă ca niște oameni slobozi, fără să faceți din slobozenia aceasta o haină a răutății, ci ca niște robi ai lui Dumnezeu” (1 Petru 2:16). Augustin spunea: „Doar cel care se abține uneori de la lucruri îngăduite nu va cădea în cele neîngăduite.”
Creștinismul este alcătuit din principii care lasă multe la latitudinea judecății individuale. Nu există reguli pentru fiecare acțiune. Isus a spus: „Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei 5:20). Uneori, întrebarea nu este ce avem voie, ci ce ar trebui să facem.
Pavel ne îndeamnă: „Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie. Numai nu faceți din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste” (Galateni 5:13). Dragostea „este împlinirea legii”. Cei iubiți de Dumnezeu vor pune în practică regula de aur.
Libertatea pe care ne-o dă Evanghelia este mare, dar este limitată de principiile Decalogului, „legea slobozeniei”. „Libertatea înseamnă ascultare de lege.” Creștinul trebuie să spună: „Am voie, dar nu voi face” sau „Am dreptul, dar aleg să nu fac, de dragul celorlalți.”
Pavel ne sfătuiește să urmăm Filipeni 4:8, căutând lucrurile adevărate, vrednice de cinste și curate. Isus a plătit birul chiar dacă era liber de această obligație, „ca să nu-i facem să păcătuiască” (Matei 17:27). Întrebarea corectă nu este „Care sunt drepturile mele?”, ci „Care sunt obligațiile mele ca creștin?”. Căci „multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Proverbele 14:12). Un diamant poate fi folosit atât ca bijuterie prețioasă, cât și ca unealtă de tăiat sticla. Același obiect, folosit în moduri diferite, poate aduce fie frumusețe, fie distrugere. La fel, multe dintre lucrurile permise nouă pot fi fie constructive, fie destructive, în funcție de context, de motiv și de impactul asupra celor din jur.
Gândiți-vă la un cuțit ascuțit: în mâna unui chirurg, salvează vieți; în mâna unui criminal, le curmă. Lucrul în sine (cuțitul) nu este nici bun, nici rău – contează intenția și modul de folosire. Pavel ne învață același principiu: libertatea noastră în Hristos nu trebuie să devină o piatră de poticnire pentru nimeni.
O altă imagine: o sursă de apă poate potoli setea unui călător obosit sau poate inunda un sat întreg. Totul depinde de canalele prin care este dirijată. Harul și libertatea creștină trebuie direcționate prin canalele dragostei și ale grijii pentru semen, nu lăsate să inunde în voie, devastând relații și conștiințe.
Ți-a plăcut? Distribuie acest paradox