🕯️ SABAT SHALOM
„Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta … Odihna sufletului „Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta … Odihna sufletului „Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta … Odihna sufletului
Rămas din Sabat: 3 ore și 56 minute
Cuvântul lui Dumnezeu

Biblia de Studiu

Cu explicații detaliate și note de studiu teologic

Alege cartea
Alege capitolul

1 Cronici 16

Așezarea chivotului în cort
Referință 2 Samuel 6:17-19

1După ce au adus chivotul lui Dumnezeu, l-au pus în mijlocul cortului pe care-l întinsese David pentru el și au adus înaintea lui Dumnezeu ar­deri-de-tot și jertfe de mulțumire. 2Când a isprăvit David de adus arde­rile-de-tot și jertfele de mulțumire, a binecuvântat poporul în Numele Domnului. 3Apoi a împărțit tuturor celor din Israel, bărbați și femei, fiecăruia, câte o pâine, o bucată de carne și o turtă de stafide.

4A dat leviților sarcina să facă sluj­ba înaintea chivotului Domnului, să cheme, să laude și să slăvească pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. 5Aceștia erau: Asaf, căpetenia, Zaharia, al doilea după el, Ieiel, Șemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom și Ieiel. Ei aveau instrumente de muzică, alăute și harpe și Asaf suna din țimbale. 6Preoții Benaia și Iahaziel sunau me­reu din trâmbițe înaintea chivotului le­gă­mântului lui Dumnezeu.

Cântarea de laudă a lui David

7În ziua aceea, David a însărcinat pentru întâiaşi dată pe Asaf și frații săi să vestească laudele Domnului.

8Lăudați pe Domnul,

chemați Numele Lui,

faceți cunoscut printre popoare faptele Lui înalte.

9Cântați, cântați în cinstea Lui!

Vorbiți despre toate minunile Lui!

10Făliți-vă cu Numele Lui cel sfânt!

Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul!

11Căutați pe Domnul și sprijinul Lui,

căutați necurmat Fața Lui!

12Aduceți-vă aminte de minunile pe care le-a făcut,

de minunile Lui și de judecățile rostite de gura Lui,

13voi, sămânța lui Israel, robul Său,

copiii lui Iacov, aleșii Lui!

14Domnul este Dumnezeul nostru;

judecățile Lui se împlinesc pe tot pă­mântul.

15Aduceți-vă aminte totdeauna de legământul Său,

de făgăduințele Lui, făcute pentru o mie de neamuri de oameni,

16de legământul pe care l-a făcut cu Avraam

și de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac.

17El l-a făcut o lege pentru Iacov,

un legământ veșnic pentru Israel,

18zicând: „Îți voi da țara Canaanului

ca moștenire care v-a căzut la îm­păr­țeală.”

19Ei erau puțini la număr atunci,

foarte puțini la număr, și străini în țara aceea.

20Și mergeau de la un neam la altul

și de la o împărăție la un alt popor,

21dar El n-a îngăduit nimănui să-i asuprească

și a pedepsit împărați din pricina lor,

22zicând: „Nu vă atingeți de unșii Mei

și nu faceți niciun rău prorocilor mei!”

23Cântați Domnului, toți locuitorii pământului!

Vestiți din zi în zi mântuirea Lui;

24povestiți printre neamuri slava Lui,

printre toate popoarele minunile Lui!

25Căci Domnul este mare și foarte vrednic de laudă,

El este de temut mai presus de toți dumnezeii,

26căci toți dumnezeii popoarelor sunt idoli,

dar Domnul a făcut cerurile.

27Măreția și strălucirea sunt înaintea Feței Lui,

tăria și bucuria sunt în locașul Lui.

28Familii de popoare, dați Domnului,

dați Domnului slavă și cinste!

29Dați Domnului slavă pentru Numele Lui!

Aduceți daruri și veniți înaintea Lui,

închinați-vă înaintea Domnului cu podoabe sfinte.

30Tremurați înaintea Lui, toți locuitorii pământului!

Căci lumea este întărită și nu se clatină.

31Să se bucure cerurile și să se veselească pământul!

Să se spună printre neamuri că Domnul împărățește!

32Să urle marea cu tot ce este în ea!

Câmpia să se veselească împreună cu tot ce este pe ea!

33Să chiuie copacii din pădure

înaintea Domnului! Căci El vine

să judece pământul.

34Lăudați pe Domnul, căci este bun,

căci îndurarea Lui ține în veac!

35Ziceți: „Mântuiește-ne, Dumnezeul mântuirii,

strânge-ne și scoate-ne din mijlocul neamurilor,

ca să lăudăm Numele Tău cel sfânt

și să ne punem slava în a Te lăuda!

36Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veșnicie în veșnicie!”

Și tot poporul a zis: „Amin!” și lăuda pe Domnul.

Menținerea unei slujbe necurmate

37David a lăsat acolo, înaintea chivotu­lui legământului Domnului, pe Asaf și pe frații lui, ca să slujească necurmat înaintea chivotului, împlinindu-și datoria zi de zi. 38A lăsat pe Obed-Edom și pe Hosa cu frații lor, în număr de șaizeci și opt, pe Obed-Edom, fiul lui Iedutun, și pe Hosa, ca ușieri. 39A pus pe preotul Țadoc și pe preoți, frații săi, înaintea locașului Domnului, pe înălțimea din Gabaon, 40ca să aducă necurmat Domnului arderi-de-tot, dimineața și seara, pe altarul arderilor-de-tot și să împlinească tot ce este scris în Legea Domnului, poruncită lui Israel de Domnul. 41Cu ei erau Heman și Iedutun, și ceilalți care fuseseră aleși și numiți pe nume ca să laude pe Domnul, căci îndurarea Lui ține în veac. 42Cu ei erau Heman și Iedutun, care aveau trâmbițe și țimbale pentru cei ce sunau din ele și instrumente pentru cântări în cinstea lui Dumnezeu. Fiii lui Iedutun erau ușieri.

43Tot poporul s-a dus fiecare la casa lui și David s-a întors să-și binecuvânteze casa.

1 Cronici 16
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos