Cuvântul lui Dumnezeu

Biblia de Studiu

Cu explicații detaliate și note de studiu teologic

Alege cartea
Alege capitolul

2 Cronici 22

Ahazia, împărat în Iuda
Referințe 2 Împărați 8:25-29 9:14-16,27-29

1Locuitorii Ierusalimului au pus împărat, în locul lui, pe Ahazia, fiul lui cel mai tânăr, căci oastea venită în tabără cu arabii omorâse pe toți cei mai mari în vârstă. Astfel a început să domnească Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda.  2Ahazia avea patruzeci și doi de ani când a ajuns împărat și a domnit un an la Ierusalim. Mamă-sa se chema Atalia, fata lui Omri.  3El a umblat în căile casei lui Ahab, căci mamă-sa îi dădea sfaturi nelegiuite. 4A făcut ce este rău înaintea Domnului, ca și casa lui Ahab, căci, după moar­tea tatălui său, ei îi erau sfetnici, spre pierzarea lui.  5Târât de sfatul lor, s-a dus cu Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, la război împotriva lui Hazael, împăratul Siriei, la Ramot, în Galaad. Sirienii au rănit pe Ioram. 6Ioram s-a întors să se vindece la Izreel de rănile pe care i le făcuseră sirienii la Rama, când se bătea împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. Azaria, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda, s-a coborât să vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, la Izreel, pentru că era bolnav.

7Prin voia lui Dumnezeu și spre pierzarea lui a venit Ahazia la Ioram. Când a ajuns, a ieșit cu Ioram să se ducă îna­in­tea lui Iehu, fiul lui Nimși, pe care-l unsese Domnul ca să piardă casa lui Ahab.  8Și, pe când se răzbuna Iehu împotriva casei lui Ahab, a dat peste capii lui Iuda și peste fiii fraților lui Ahazia, care erau în slujba lui Ahazia, și i-a omorât. 9Au căutat pe Ahazia și l-au prins în Samaria, unde se ascunsese. L-au adus la Iehu și l-au omorât. Apoi l-au îngropat, căci ziceau: „Este fiul lui Iosafat, care căuta pe Domnul din toată inima lui.”

Și n-a mai rămas nimeni din casa lui Ahazia care să fi fost în stare să domnească.

Atalia, împărăteasă în Iuda

10Atalia, mama lui Ahazia, văzând că fiul ei a murit, s-a sculat și a omorât tot neamul împărătesc al casei lui Iuda.  11Dar Ioșabeat, fata împăratului, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, l-a ridicat din mijlocul fiilor împăratului când au fost omorâți, și l-a pus cu doica lui în odaia paturilor. Astfel l-a ascuns Ioșabeat, fata împăratului Ioram, nevasta preotului Iehoiada și sora lui Ahazia, de privirile Ataliei, care nu l-a omorât.  12A stat șase ani ascuns cu ei în Casa lui Dumnezeu. Și în țară domnea Atalia.

2 Cronici 22
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos