Cuvântul lui Dumnezeu

Biblia de Studiu

Cu explicații detaliate și note de studiu teologic

Alege cartea
Alege capitolul

2 Samuel 5

David, împărat peste tot Israelul
Referință 1 Cronici 11:1-3

1Toate semințiile lui Israel au venit la David, în Hebron, și au zis: „Iată că noi suntem os din oasele tale și carne din carnea ta. 2Chiar odinioară, când Saul era îm­păratul nostru, tu povățuiai și strângeai pe Israel. Domnul ți-a zis: ’Tu vei paște pe poporul Meu, Israel, și vei fi căpetenia lui Israel.’” 3Astfel, toți bătrânii lui Israel au venit la împărat, în Hebron, și împăratul David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea Domnului. Și au uns pe David împărat peste Israel. 4David era în vârstă de treizeci de ani când s-a făcut împărat și a domnit patruzeci de ani. 5La Hebron, a domnit peste Iuda șapte ani și șase luni și, la Ierusalim, a domnit treizeci și trei de ani peste tot Israelul și Iuda.

Cucerirea Ierusalimului

6Împăratul a mers cu oamenii lui asupra Ierusalimului împotriva iebu­siților, locuitorii țării. Ei au zis lui David: „Să nu intri aici, căci și orbii, și ologii ți se vor împotrivi!” Prin aceasta voiau să spună că David nu va intra cu niciun chip aici. 7Dar David a pus mâna pe cetățuia Sionului: aceasta este cetatea lui David.

8David zisese în ziua aceea: „Oricine va bate pe iebusiți să arunce în canal pe șchiopii și pe orbii aceia care sunt vrăjmașii lui David.” De aceea se zice: „Orbul și șchiopul să nu intre în Casa Domnului.”

9David s-a așezat în cetățuie, pe care a numit-o cetatea lui David. A făcut întărituri de jur împrejur, în afară și înăuntrul lui Milo (Cetăţuie). 10David ajungea tot mai mare și Domnul, Dumnezeul oștirilor, era cu el.

11Hiram, împăratul Tirului, a trimis soli lui David și lemn de cedru și tâmplari și cioplitori de piatră, care au zidit o casă lui David. 12David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel și că-i ridica împărăția din pricina poporului Său, Israel.

13David și-a mai luat țiitoare și neveste din Ierusalim după ce a venit din Hebron și i s-au născut iarăși fii și fiice. 14Iată numele celor ce i s-au născut la Ierusalim: Șamua, Șobab, Natan, Solomon, 15Ibhar, Elișua, Nefeg, Iafia, 16Elișama, Eliada și Elifelet.

Înfrângerea filistenilor

17Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel și s-au suit toți să-l caute. David, căruia i s-a dat de știre, s-a coborât în cetățuie. 18Filistenii au venit și s-au răspândit în valea Refaim. 19David a întrebat pe Domnul: „Să mă sui împotriva filistenilor? Îi vei da în mâinile mele?”

Și Domnul a zis lui David: „Suie-te, căci voi da pe filisteni în mâinile tale.”

20David a venit la Baal-Perațim, unde i-a bătut. Apoi a zis: „Domnul a risipit pe vrăjmașii mei dinaintea mea, ca niște ape care se rup.” De aceea s-a dat locului aceluia numele Baal-Perațim (Șesul rupturii). 21Ei și-au lăsat idolii acolo și David și oamenii lui i-au luat.

22Filistenii s-au suit din nou și s-au răspândit în valea Refaim. 23David a întrebat pe Domnul. Și Domnul a zis: „Să nu te sui, ci ia-i pe la spate și mergi asupra lor în dreptul du­zilor. 24Când vei auzi un vuiet de pași în vârfurile duzilor, atunci să te grăbești, căci Domnul merge înaintea ta, ca să bată oștirea filistenilor.” 25David a făcut cum îi poruncise Domnul și a bătut pe filisteni de la Gheba până la Ghezer.

2 Samuel 5
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos