Biblia de Studiu
Cu explicații detaliate și note de studiu teologic
Ieremia 1
1Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul din preoții din Anatot, din țara lui Beniamin. 2Cuvântul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei lui, 3și pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până la sfârșitul anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până pe vremea când a fost dus Ierusalimul în robie, în luna a cincea.
4Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
5„Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam
și, mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte
și te făcusem proroc al neamurilor.”
6Eu am răspuns:
„Ah, Doamne Dumnezeule,
vezi că eu nu știu să vorbesc, căci sunt un copil.”
7Dar Domnul mi-a zis:
„Nu zice: ’Sunt un copil’,
căci te vei duce la toți aceia la care te voi trimite
și vei spune tot ce-ți voi porunci.
8`Nu te teme de ei,
căci Eu sunt cu tine ca să te scap”, zice Domnul.
9Apoi Domnul Și-a întins mâna și mi-a atins gura. Și Domnul mi-a zis:
„Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.
10Iată, astăzi te pun peste neamuri și peste împărății,
ca să smulgi și să tai,
să dărâmi și să nimicești,
să zidești și să sădești.”
11Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Ce vezi, Ieremio?”
Eu am răspuns: „Văd un veghetor.”
12Și Domnul mi-a zis: „Bine ai văzut, căci Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.”
13Cuvântul Domnului mi-a vorbit a doua oară astfel: „Ce vezi?”
Eu am răspuns: „Văd un cazan clocotind dinspre miazănoapte.”
14Și Domnul mi-a zis:
„De la miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toți locuitorii țării.
15Căci, iată, voi chema
toate popoarele împărățiilor de la miazănoapte”, zice Domnul;
„ele vor veni și își vor așeza, fiecare, scaunul de domnie
la intrarea porților Ierusalimului,
împotriva tuturor zidurilor lui de jur împrejur
și împotriva tuturor cetăților lui Iuda.
16Îmi voi rosti judecățile
împotriva lor din pricina întregii lor răutăți,
pentru că M-au părăsit
și au adus tămâie altor dumnezei
și s-au închinat înaintea lucrării mâinilor lor.
17Dar tu încinge-ți coapsele, scoală-te
și spune-le tot ce-ți voi porunci.
Nu tremura înaintea lor,
ca nu cumva să te fac să tremuri înaintea lor.
18Iată că în ziua aceasta te fac
o cetate întărită, un stâlp de fier
și un zid de aramă împotriva întregii țări,
împotriva împăraților lui Iuda,
împotriva căpeteniilor lui,
împotriva preoților lui
și împotriva poporului țării.
19Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui,
căci Eu sunt cu tine, ca să te scap”, zice Domnul.