Biblia de Studiu

¹„Doamne, Tu ești Dumnezeul meu;

pe Tine Te voi înălța!

Laud Numele Tău,

căci ai făcut lucruri minunate;

²Căci ai prefăcut cetatea (Babilon) într-un morman de pietre,

cetățuia cea tare – într-o grămadă de dărâmături;

cetatea cea mare a străinilor este nimicită

și niciodată nu va mai fi zidită.

³De aceea Te slăvesc popoarele puternice

și cetățile neamurilor puternice se tem de Tine.

⁴Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab,

un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz,

un adăpost împotriva furtunii,

un umbrar împotriva căldurii,

căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbește în zid.

⁵Cum domolești căldura într-un pământ arzător,

așa ai domolit zarva străinilor;

cum este înădușită căldura de umbra unui nor,

așa au fost înădușite cântările de biruință ale asupritorilor.”

⁶Domnul oștirilor pregătește tuturor popoarelor,

pe muntele acesta,

un ospăț de bucate gustoase,

un ospăț de vinuri vechi,

de bucate miezoase, pline de măduvă,

⁷Și, pe muntele acesta,

înlătură marama care acoperă toate popoarele

și învelitoarea care înfășoară toate neamurile;

⁸nimicește moartea pe vecie;

Domnul Dumnezeu șterge lacrimile de pe toate fețele

și îndepărtează de pe tot pământul

ocara poporului Său;

⁹În ziua aceea, vor zice:

„Iată, acesta este Dumnezeul nostru,

în care aveam încredere că ne va mântui.

Acesta este Domnul,

în care ne încredeam.

Acum, să ne veselim și să ne bucurăm de mântuirea Lui!

¹⁰Căci mâna Domnului se odihnește pe muntele acesta,

dar Moabul este călcat în picioare pe loc

cum este călcat în picioare paiul în bălegar.

¹¹În mijlocul acestei băltoace, el își întinde mâinile

cum le întinde înotătorul ca să înoate,

dar Domnul îi doboară mândria

și face de nimica dibăcia mâinilor lui.

¹²El surpă, prăbușește

întăriturile înalte ale zidurilor tale,