Cuvântul lui Dumnezeu

Biblia de Studiu

Cu explicații detaliate și note de studiu teologic

Alege cartea
Alege capitolul

Mica 4

Domnia Domnului în Sion
Referință cf. Isaia 2:2-4

1În vremurile de pe urmă,

muntele Casei Domnului

va fi întemeiat tare, ca cel mai înalt munte,

se va înălța deasupra dealurilor

și popoarele vor veni grămadă la el.

2Neamurile se vor duce cu grămada la el și vor zice:

„Veniți, haidem să ne suim la muntele Domnului,

la Casa Dumnezeului lui Iacov,

ca să ne învețe căile Lui

și să umblăm pe cărările Lui!”

Căci din Sion va ieși Legea

și din Ierusalim, Cuvântul Domnului.

3El va judeca între multe popoare,

va hotărî între neamuri puternice, depărtate.

Din săbiile lor își vor făuri fiare de plug

și din sulițele lor, cosoare;

niciun neam nu va mai trage sabia împotriva altuia

și nu vor mai învăța să facă război,

4ci fiecare va locui sub vița lui și sub smochinul lui

și nimeni nu-l va mai tulbura.

Căci gura Domnului oștirilor a vorbit.

5Pe când toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său,

noi vom umbla în Numele Domnului, Dumnezeului nostru,

totdeauna și în veci de veci!”

Biruința viitoare a Sionului

6„În ziua aceea”, zice Domnul,

„voi aduna pe cei șchiopi,

voi strânge grămadă pe cei izgoniți

și pe aceia pe care-i chinuisem.

7Din cei șchiopi voi face o rămășiță,

din cei ce erau risipiți, un neam puternic,

și Domnul va împărăți peste ei, pe muntele Sionului,

de acum și până-n veac!

8Iar la tine, turn al turmei,

deal al fiicei Sionului,

la tine va veni

și la tine va ajunge vechea stăpânire,

împărăția fiicei Ierusalimului!”

9Pentru ce strigi tu însă acum așa de tare?

N-ai împărat?

Nu mai ai sfetnic

de te apucă durerea ca pe o femeie la naștere?

10Suferă, fiica Sionului,

și gemi ca o femeie la naștere!

Căci acum vei ieși din cetate

și vei locui în câmp

și te vei duce până la Babilon!

Acolo vei fi izbăvită,

acolo te va răscumpăra Domnul

din mâna vrăjmașilor tăi.

11Căci acum multe neamuri s-au strâns împotriva ta

și zic: „Să fie pângărită,

ca să ne vadă ochii împlinindu-ni-se dorința față de Sion!”

12Dar ei nu cunosc gândurile Domnului,

nu-I înțeleg planurile,

nu știu că i-a strâns ca pe niște snopi în arie.

13„Scoală-te, fiica Sionului și treieră!

Căci îți fac un corn de fier și o copită de aramă,

ca să sfărâmi multe popoare

și să închini Domnului prada lor,

să închini Domnului întregului pământ averile lor!”

Mica 4
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos