Cuvântul lui Dumnezeu

Biblia de Studiu

Cu explicații detaliate și note de studiu teologic

Alege cartea
Alege capitolul

Numeri 28

Jertfele zilnice
Referință Exodul 29:38-46

1Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2„Porunceşte copiilor lui Is­rael şi spune-le: Să aveţi grijă să-Mi aduceţi, la vremea hotărâtă, darul Meu de mâncare, hrana jertfelor Mele mistuite de foc, care Îmi sunt de un plăcut miros.

3Să le spui: Iată jertfa mistuită de foc pe care o veţi aduce Domnului: în fiecare zi, câte doi miei de un an fără cusur, ca ardere-de-tot necurmată. 4Să aduci un miel dimineaţa şi celălalt miel – seara, 5iar, ca dar de mâncare, să aduci a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii frământată într-un sfert de hin de untdelemn de măsline sfărâmate. 6Aceasta este arderea-de-tot necurma­tă care a fost adusă la muntele Sinai; o jertfă mistuită de foc de un miros plăcut Domnului. 7Jertfa de băutură să fie de un sfert de hin pentru fiecare miel; jertfa de băutură de vin s-o faci Domnului în Locul Sfânt. 8Al doilea miel să-l aduci seara, cu un dar de mâncare şi o jertfă de băutură ca cele de dimineaţă; aceasta este o jertfă mistuită prin foc, de un miros plăcut Domnului.

Jertfele de Sabat

9În ziua Sabatului, să aduceţi doi miei de un an, fără cusur, şi, ca dar de mâncare, două zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn, împreună cu jertfa de băutură. 10Aceasta este arderea-de-tot pentru fiecare zi de Sabat, afară de arderea-de-tot necurmată şi jertfa ei de băutură.

Jertfele de început de lună

11La începutul lunilor voastre, să aduceţi, ca ardere-de-tot Domnului, doi viţei, un berbec şi şapte miei de un an fără cusur 12şi, ca dar de mâncare pentru fiecare viţel, trei zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn; ca dar de mâncare pentru berbec, să aduceţi două zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn; 13ca dar de mâncare pentru fiecare miel, să aduceţi o zecime de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn. Aceasta este o ardere-de-tot, o jertfă mistuită de foc de un miros plăcut Domnului. 14Jertfele de băutură să fie de o jumătate de hin de vin pentru un viţel, a treia parte dintr-un hin pentru un berbec şi un sfert de hin pentru un miel. Aceasta este arderea-de-tot pentru începutul lunii, în fiecare lună, în toate lunile anului. 15Să se aducă Domnului un ţap ca jertfă de ispăşire, afară de arderea-de-tot necurmată şi jertfa ei de băutură.

Jertfele de Paşte

16În luna întâi, în ziua a paispre­zecea a lunii, va fi Paştele Domnului. 17Ziua a cincisprezecea a acestei luni să fie o zi de sărbătoare. Timp de şapte zile să se mănânce azime. 18În ziua dintâi, să fie o adunare sfântă; să nu faceţi nicio lucrare de slugă în ea. 19Să aduceţi ca ardere-de-tot Domnului o jertfă mistuită de foc: doi viţei, un berbec şi şapte miei de un an fără cusur. 20Să mai adăugaţi şi darul lor de mâncare din floarea făinii, frământată cu untdelemn: trei zecimi de efă pentru un viţel, două zecimi pentru un berbec 21şi o zecime pentru fiecare din cei şapte miei. 22Să aduceţi un ţap ca jertfă de is­pă­şire, ca să facă ispăşire pentru voi. 23Să aduceţi aceste jertfe, afară de arderea-de-tot de dimineaţă, care este o ardere-de-tot necurmată. 24Să le aduceţi în fiecare zi, timp de şapte zile, ca hrana unei jertfe mistuite de foc, de un miros plăcut Domnului. Să fie aduse afară de arderea-de-tot necurma­tă şi jertfa ei de băutură. 25În ziua a şaptea să aveţi o adunare sfântă; să nu faceţi nicio lucrare de slugă în ea.

Jertfele de Ziua Cincizecimii

26În ziua celor dintâi roade, când veţi aduce Domnului un dar de mâncare, la sărbătoarea încheierii săptămânilor (Cincizecimea), să aveţi o adunare sfântă; să nu faceţi nicio lucrare de slugă în ea. 27Să aduceţi ca ardere-de-tot de un miros plăcut Domnului doi viţei, un berbec şi şapte miei de un an. 28Să mai adăugaţi darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu unt­delemn: câte trei zecimi de fiecare viţel, două zecimi pentru berbec 29şi o zecime pentru fiecare din cei şapte miei. 30Să aduceţi şi un ţap, ca să facă is­pă­şire pentru voi. 31Să aduceţi aceste jertfe, afară de arderea-de-tot ne­curmată şi darul ei de mâncare. Mieii să fie fără cusur şi să adăugaţi şi jertfele lor de băutură.

Numeri 28
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos