Biblia de Studiu

¹Ascultă, poporul meu, învățăturile mele!

Luați aminte la cuvintele gurii mele!

²Îmi deschid gura și vorbesc în pilde,

vestesc înțelepciunea vremurilor străvechi.

³Ce am auzit, ce știm,

ce ne-au povestit părinții noștri

⁴nu vom ascunde de copiii lor,

ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului,

puterea Lui și minunile pe care le-a făcut.

⁵El a pus o mărturie în Iacov,

a dat o Lege în Israel

și a poruncit părinților noștri

să-și învețe în ea copiii,

⁶ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naște

și care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor,

⁷pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu,

să nu uite lucrările lui Dumnezeu

și să păzească poruncile Lui.

⁸Să nu fie ca părinții lor,

un neam neascultător și răzvrătit,

un neam care n-avea o inimă tare

și al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu.

⁹Fiii lui Efraim, înarmați și trăgând cu arcul,

au dat dosul în ziua luptei,

¹⁰pentru că n-au ținut legământul lui Dumnezeu

și n-au voit să umble întocmai după Legea Lui.

¹¹Au dat uitării lucrările Lui,

minunile Lui pe care li le arătase.

¹²Înaintea părinților lor, El făcuse minuni

¹³A despărțit marea și le-a deschis un drum prin ea,

ridicând apele ca un zid.

¹⁴I-a călăuzit ziua cu un nor

și toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.

¹⁵A despicat stânci în pustie

și le-a dat să bea ca din niște valuri cu ape multe.

¹⁶A făcut să țâșnească izvoare din stânci

și să curgă ape ca niște râuri.

¹⁷Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui,

n-au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustie.

¹⁸Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor,

cerând mâncare după poftele lor.

¹⁹Au vorbit împotriva lui Dumnezeu

și au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?

²⁰Iată că El a lovit stânca de au curs ape

și s-au vărsat șiroaie.

Dar va putea El să dea și pâine

sau să facă rost de carne poporului Său?”

²¹Domnul a auzit și S-a mâniat.

Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov

și s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui,

²²pentru că n-au crezut în Dumnezeu,

pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui.

²³El a poruncit norilor de sus

și a deschis porțile cerurilor:

²⁴a plouat peste ei mană de mâncare

și le-a dat grâu din cer.

²⁵Au mâncat cu toții pâinea celor mari

și le-a trimis mâncare să se sature.

²⁶A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit

și a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi.

²⁷A plouat peste ei carne ca pulberea

și păsări înaripate cât nisipul mării;

²⁸le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor,

de jur împrejurul locuințelor lor.

²⁹Ei au mâncat și s-au săturat din destul:

Dumnezeu le-a dat ce doriseră.

³⁰Dar n-apucaseră să-și astâmpere bine pofta,

mâncarea le era încă în gură,

³¹când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor,

a lovit de moarte pe cei mai tari dintre ei

³²Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască

și n-au crezut în minunile Lui.

³³De aceea El le-a curmat zilele ca o suflare,

le-a curmat anii printr-un sfârșit năprasnic.

³⁴Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau,

se întorceau și se îndreptau spre Dumnezeu;

³⁵își aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor

³⁶Dar Îl înșelau cu gura

și-L mințeau cu limba.

³⁷Inima nu le era tare față de El

și nu erau credincioși legământului Său.

³⁸Totuși, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea și nu nimicește;

Își oprește de multe ori mânia

și nu dă drumul întregii Lui urgii.

³⁹El Și-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne,

⁴⁰De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie!

De câte ori L-au mâniat ei în pustie­tate!

⁴¹Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu

și să întărâte pe Sfântul lui Israel.

⁴²Nu și-au mai adus aminte de pu­terea Lui,

de ziua când i-a izbăvit de vrăjmaș,

⁴³de minunile pe care le-a făcut în Egipt

și de semnele Lui minunate din câmpia Țoan.

⁴⁴Cum le-a prefăcut râurile în sânge

și n-au putut să bea din apele lor.

⁴⁵Cum a trimis împotriva lor niște muște otrăvitoare care i-au mâncat

și broaște care i-au nimicit.

⁴⁶Cum le-a dat holdele pradă omizilor,

rodul muncii lor, pradă lăcustelor.

⁴⁷Cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră,

și smochinii din Egipt cu grindină.

⁴⁸Cum le-a lăsat vitele pradă grindinei

și turmele, pradă focului cerului.

⁴⁹El Și-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă,

urgia, iuțimea și necazul:

o droaie de îngeri aducători de nenorociri.

⁵⁰Cum Și-a dat drum slobod mâniei,

nu le-a scăpat sufletul de la moarte

și le-a dat viața pradă molimei;

⁵¹cum a lovit pe toți întâii născuți din Egipt,

pârga puterii în corturile lui Ham.

⁵²Cum a pornit pe poporul Său ca pe niște oi

și i-a povățuit ca pe o turmă în pustie.

⁵³Cum i-a dus fără nicio grijă,

ca să nu le fie frică,

iar marea a acoperit pe vrăjmașii lor.

⁵⁴Cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt,

spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l-a câștigat.

⁵⁵Cum a izgonit neamurile dinaintea lor,

le-a împărțit țara în părți de moștenire

și a pus semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor.

⁵⁶Dar ei au ispitit pe Dumnezeul Preaînalt, s-au răzvrătit împotriva Lui

și n-au ținut poruncile Lui,

⁵⁷ci s-au depărtat și au fost necredincioși, ca și părinții lor,

s-au abătut la o parte ca un arc înșelător,

⁵⁸L-au supărat prin înălțimile lor

și I-au stârnit gelozia cu idolii lor.

⁵⁹Dumnezeu a auzit și S-a mâniat

și a urgisit rău de tot pe Israel.

⁶⁰A părăsit locuința Lui din Silo,

cortul în care locuia între oameni.

⁶¹Și-a dat slava pradă robiei

și măreția Lui, în mâinile vrăjmașului.

⁶²A dat pradă sabiei pe poporul Lui

și S-a mâniat pe moștenirea Lui.

⁶³Pe tinerii lui i-a ars focul

și fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă.

⁶⁴Preoții săi au căzut uciși de sabie

și văduvele lui nu s-au bocit.

⁶⁵Atunci, Domnul S-a trezit ca unul care a dormit,

ca un viteaz îmbărbătat de vin,

⁶⁶și a lovit pe potrivnicii Lui care fugeau,

acoperindu-i cu veșnică ocară.

⁶⁷Însă a lepădat cortul lui Iosif

⁶⁸ci a ales seminția lui Iuda,

Muntele Sionului, pe care-l iubește.

⁶⁹Și-a zidit Sfântul Locaș ca cerurile de înalt

⁷⁰A ales pe robul Său David

și l-a luat de la staulele de oi.

⁷¹L-a luat dindărătul oilor care alăptau

ca să pască pe poporul Său, Iacov, și pe moștenirea Sa, Israel.

⁷²Și David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită