Contextul propriu-zis al capitolului 58 din Isaia este familia lui Israel. Expresia „semenul tău” sau „propriul tău trup” se referea, probabil, la întreaga omenire. Mai devreme în pasaj, Dumnezeu mustră Israelul fiindcă oamenii îndeplinesc toate ritualurile religioase, inclusiv postul, pretinzând că urmăresc voia lui Dumnezeu, dar, în același timp, îi asupresc pe săraci, îi ignoră pe cei flămânzi și se preocupă numai de propriul interes și de câștigul material.
Dumnezeu Se mânie, așa cum Se mânie întotdeauna în fața unei asemenea atitudini. „Credeți că Mă impresionați?”, întreabă El cu putere.
Dacă urmărim cu adevărat viața aflată în porunca a șasea și dacă suntem serioși în privința valorilor fundamentale descoperite acolo, atunci atitudinea noastră față de propria persoană, ca fiu sau fiică a lui Dumnezeu care caută lumina, va deveni atitudinea noastră față de familie. Iar aceasta se va revărsa — lumina face întotdeauna lucrul acesta — asupra întregii familii omenești sau cel puțin asupra părții ei care se intersectează cu viața noastră zilnică.
Când ne-am împărțit ultima dată pâinea cu omul flămând, fie în sens fizic, fie spiritual?
Când am adus ultima dată acasă o persoană fără adăpost, fie în locuința noastră, fie în inima familiei alcătuite de biserica locală?
Când l-am îmbrăcat pe cel gol, fie împărțindu-i din hainele noastre, fie oprind o conversație plină de bârfe și oferindu-le celor prezenți o perspectivă mai iubitoare asupra persoanei judecate?
Ne încuiem ușile cu trei încuietori, pornim televizorul și ne ascundem de propriul nostru trup? Îi considerăm măcar parte din propria familie? Sau „oamenii aceia” sunt frații și surorile altcuiva, nu ai noștri?
Doamne al vieții, nici măcar nu-mi pot imagina cum ar fi să trăiesc pe deplin pasajul acesta! Dar vreau să fiu asemenea Ție, iar aici Te recunosc. Îți văd chipul. Ia-mă de mână și arată-mi cum. Te voi urma. Amin.