Fapta lui Hristos de a blestema smochinul, pe care puterea Lui proprie îl crease, stă ca o avertizare pentru toate bisericile și pentru toți creștinii.
Nimeni nu poate trăi legea lui Dumnezeu fără a sluji altora.
Dar sunt mulți care nu trăiesc viața îndurătoare și dezinteresată a lui Hristos.
Unii care se consideră creștini excelenți nu înțeleg ce constituie slujirea pentru Dumnezeu.
Ei planifică și studiază ca să se mulțumească pe ei înșiși.
Ei acționează numai în raport cu sinele.
Timpul are valoare pentru ei numai în măsura în care pot strânge pentru ei înșiși.
În toate treburile vieții, acesta este scopul lor.
Nu pentru alții, ci pentru ei înșiși slujesc.
Dumnezeu i-a creat ca să trăiască într-o lume în care trebuie împlinită slujirea dezinteresată.
El i-a destinat să-și ajute semenii în toate felurile posibile.
Dar sinele este atât de mare, încât nu pot vedea nimic altceva.
Ei nu sunt în contact cu omenirea.
Cei care trăiesc astfel pentru sine sunt ca smochinul care făcea toate pretențiile, dar era fără rod.
Ei respectă formele de închinare, dar fără pocăință sau credință.
În mărturisire, ei onorează legea lui Dumnezeu, dar ascultarea lipsește.
Ei spun, dar nu fac.
În sentința rostită asupra smochinului, Hristos demonstrează cât de urâtă este în ochii Lui această prefăcătorie deșartă.
El declară că păcătosul deschis este mai puțin vinovat decât cel care mărturisește că Îl slujește pe Dumnezeu, dar nu aduce rod spre gloria Lui.
Hristos, Lumina Lumii, p. 584