„Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului, inima și carnea mea strigă către Dumnezeul cel Viu!”
Psalmul 84:2
Născut odată cu Marea Unire, în 1918, Simion Gârlea nu a avut un trai uşor. Nu ţine evidenţa anilor, ci a zilelor, iar viaţa sa se rezumă la trei cuvinte: EROU DE RĂZBOI. A înfruntat frig, foamete, tancuri, a petrecut 2.117 zile sub arme, a stat 1.267 de zile pe front și a mers 1.000 de km. pe jos, timp de patru luni, pentru a ajunge acasă.
„Satul în care m-am născut, am copilărit şi am învăţat cu răzeşii lui Ştefan cel Mare a rămas departe, peste Prutul devenit hotar, care desparte românii de-o parte şi de alta a lui. Ultima dată când am stat acasă a fost între 1 martie şi 1 aprilie 1944. De atunci nu mi-am mai văzut casa natală. Dorul încă mă chinuie”, o spune cu lacrimi în ochi eroul Simion Gârlea.
Şi-a văzut prietenii sfârtecaţi pe front, a supravieţuit drumului de patru luni parcurs pe jos, din Cotul Donului până în România, şi-a lăsat familia refugiată în zona Sibiului şi a plecat să-şi facă o viaţă în Sud, în Teleorman. A plâns de dorul tatălui trimis în lagăr în Siberia. I-au murit în braţe o soţie, căreia îi scrie şi acum poezii de dragoste şi dor, dar şi un fiu. Şi totuşi, găseşte mereu puterea de a vorbi despre viaţa sa.
„Familia mea din Basarabia s-a refugiat în România, că pe tata l-au arestat în 40. M-am dus pe la fratele meu, în Ardeal, apoi, după câteva zile, mi-am luat traista să vin la Vitănești. Sâmbătă, 15 noiembrie 1945, am ajuns la Vitănești. A doua zi m-am dus la biserică și de atunci am rămas în Teleorman. M-am căsătorit. Soția mea a decedat acum 18 ani. Vreau să vă mai spun un lucru: viața omului e ceva predestinat. Când eram în școala primară, învățătoarea ne-a citit o poezie: „Rugămintea din urmă”. Ea ne-a arătat pe hartă, că sus era Basarabia și jos era Dunărea, la Turnu Măgurele. Și mi-a rămas în minte această localitate, unde am ajuns să-mi fac livretul militar mai târziu”.
Sursă: https://vm.tiktok.com/ZGJnmk8Ge/