„Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.”
Ioan 3:3
Paradoxul Corabiei lui Tezeu „Corabia în care Tezeu și a tinerilor săi atenieni ce s-au întors din Creta avea treizeci de vâsle și a fost păstrată de atenieni până pe vremea lui Dimitrie Falereu, pentru că înlocuiau scândurile vechi pe măsură ce acestea putrezeau, punând în locul lor cherestea nouă și mai rezistentă, astfel încât această corabie reconstruită a devenit un exemplu permanent în rândul filosofilor, referitoare la întrebarea logică a identităţii lucrurilor, o tabără susținând că nava a rămas aceeași, iar cealaltă susținând că aceasta nu era aceeași.”
De aici, apare o întrebare tulburătoare: indivizii mai pot fi considerați a fi aceeași de-a lungul timpului?
Se ajunge astfel la un paradox al identității: cine sunt eu?; ce mă identifică pe mine ca fiind eu?; care ar fi perenitatea propriei mele identități? Fiind într-o continuă schimbare, trebuie asumată dificultatea stabilirii unei anume identități: un corp mereu schimbător ; roluri și acțiuni temporare ; o memorie mereu capricioasă ; o minte mereu curgătoare Care să fie elementul ce conferă unitate și consistență ființei umane?
Găsisem o posibilă schiță de răspuns doar incluzând noțiunea de conștiință de sine: identitatea este o corabie a lui Tezeu care are toate scândurile schimbate, dar care are un Sine invizibil prin care este conştientă de sine şi de schimbarea sa, cea care ştie cine sunt eu cel care mă schimb mereu.