Povestea zilei Povestea zilei

2 decembrie 2024

2 Corinteni 9:8

„Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună”

2 Corinteni 9:8

A fost odată ca niciodată un rege care obişnuia să îi supună la tot felul de încercări pe locuitorii din regatul său, pentru a vedea cum reacţionează şi ce decizii iau în funcţie de situaţie.

Într-o bună zi, regele s-a gândit să aşeze în mijlocul celui mai circulat drum din regat, un bolovan. Asta a şi făcut, după care s-a ascuns şi s-a aşezat să privească dacă cineva va lua pietroiul din mijlocul drumului. Zeci de oameni treceau în fiecare zi pe acel drum, de la cei mai bogaţi comercianţi până la curtenii regelui.

Toţi vedeau bolovanul, dar îl ocoleau şi treceau mai departe. Nu puţini erau şi cei care trecând pe lângă pietroi, nu ezitau să îl învinuiască pe rege şi să îl acuze că nu are grijă de străzi, de curăţenie şi că nu ar trebui să existe asemenea bolovani pe drumurile lor.

Într-o bună zi, pe drum avea să treacă un ţăran simplu care căra din greu o traistă plină de legume. Ţăranul a lăsat legumele jos şi s-a apropiat de bolovan, încercând să îl dea din drum. S-a chinuit din greu, dar în cele din urmă a reuşit să dea bolovanul la o parte. Când a ridicat de pe jos traista sa cu legume, ţăranul a văzut un săculeţ în mijlocul drumului, chiar pe locul în care fusese bolovanul.

În săculeţ erau multe monede din aur şi un bilet scris de rege care spune că tot aurul din săculeţ îi rămâne celui care va da bolovanul din drum.

Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos