„Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea.”
1 Petru 3:9
În august 2016 am vizitat pentru prima dată lagărul morţii de la Auschwitz. Mi-a fost de ajuns doar o singură privire către bolta mare de la intrare ca să înţeleg că Dumnezeu a plâns mult, atunci când oameni creaţi de El au exterminat alţi oameni creaţi tot de El.
„Arbeit macht frei” sau „Munca te face liber” avea să fie începutul sfârşitului pentru peste un milion de oameni, majoritatea evrei, romi şi sinti.
De la primul pas pe pământul care îşi plânge și acum suferinţa sufletelor ucise cu bestialitate, te cuprinde o tristeţe adâncă. Lacrimile încep să curgă şi nu se mai opresc. Prin miniaturi şi machete expuse în clădirile devenite muzeu pentru vizitatori, ţi se arată scene ale gazării, ale morţii, iar mintea începe să îţi proiecteze dureros iadul oamenilor nevinovaţi. Tone de păr smuls pe viu din capul femeilor sunt expuse ca o amintire puternică a masacrului comis de nazişti.
Am încercat cu greu să mă stăpânesc, să îmi controlez sentimentele, însă am cedat atunci când am văzut o poză agăţată pe un perete. O poză în care o mamă aşezată în genunchi îşi strângea tare la piept pruncul. În josul pozei scria aşa: „mamă, o să ne doară când ne vor ucide? Nu, mamă, e ca atunci când dormi.” Sunt tată şi încă mă încăpăţânez să cred că ştiu ce era în sufleul femeii, dar nu e aşa deloc, căci cine poate înţelege vreodată ce este în sufletul unei mame care ştie că o să îi fie ucis pruncul.
Copii, femei şi bărbaţi şi-au lăsat sufletele sfâşiate de durere în zgârieturile adânci din zidurile groase de beton ale camerelor de gazare, zgârieturi făcute cu mâna goală, în ultima lor încercare de a cere îndurare.
Au lăsat astfel, pentru generaţii întregi, moştenirea celei mai întunecate perioade a istoriei noastre recente, cerându-le parcă tuturor celor care aveau să treacă pragul muzeului de la Auschwitz şi nu numai să îşi amintească, să nu uite şi să nu mai repete niciodată greşeala superiorităţii unei rase umane.