„Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi.”
Proverbele 27:1
Un vânător, umblând după vânat prin pădure, numai ce zăreşte un urs. „Bine că-i ştiu locul. A doua oară nu-mi mai scapă”, își zise în sinea lui.
Peste câteva zile se întâlneşte cu un cojocar.
Ştii ceva, frăţioare? Am o blană mare şi frumoasă de vânzare.
De lup sau de vulpe? întreabă cojocarul.
De urs şi încă ce urs , răspunde vânătorul.
Îi plăteşte cojocarul o arvună, beau aldămaşul, dar când îl întreabă unde este blana, vânătorul răspunde:
În pădure. Dar nu te teme, omule! Chiar mâine voi vâna ursul. Îi ştiu bine locul. Ba te poftesc şi pe dumneata să mă însoţeşti.
A doua zi plecară cei doi în pădure: vânătorul merge şi îşi face planul cum să tragă ca să nu strice blana. Dar iată și ursul, vine trosnind crengile și îndreptându-se chiar către el. Cojocarul apucă să se urce în cel mai apropiat copac. Vânătorul tremura ca varga. Trage, dar nu nimereşte. Ursul se apropie. Atunci vânătorul se trânteşte la pământ, ţinându-şi răsuflarea, aşa cum ştia din auzite că ursul nu se atinge de mortăciuni.
Ursul se apropie de vânător, îl ascultă la ureche şi, neauzindu-i răsuflarea, pleacă în pădure. Puşcaşul se ridică speriat de moarte. Din pom cojocarul îl întreabă:
Măi frăţioare, ursul ce vorbe ţi-a spus la ureche?
Mi-a spus, zice vânătorul cu voce tremurândă, să nu mai vând niciodată blana ursului din pădure.