„Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său, pentru că Domnul pedepseşte toate aceste lucruri, după cum v-am spus şi v-am adeverit.”
1 Tesaloniceni 4:6
A fost odată un om care avea o livadă cu meri. Ca el nu era altul mai iscusit în lume. „Ce paznici mai potriviţi aş putea eu găsi ca să-mi păzească merele, decât un orb, care să nu le vadă cât de roşii şi de coapte sunt, şi un şchiop, care să nu se poată căţăra la ele, chiar dacă le vede pârguite şi ispititoare?!” Aşa gândea iscusitul stăpân al livezii. Şi aşa a făcut. A tocmit un orb şi un şchiop ca paznici ai livezii.
După câtva timp, când merele arătau mai coapte şi mai ademenitoare ca oricând, iată că şchiopul se opreşte în faţa unuia dintre pomi.
Nicicând n-am văzut mere așa de frumoase! Ce-ar fi să luăm şi noi câteva? îl ispiti el pe orb.
De ce-mi vorbeşti de ele? îl întrebă orbul. Eu nu le văd şi atunci nici nu mi-e poftă de ele.
Am o idee nemaipomenită: tu mă iei în cârcă şi mergi cu mine după cum te îndemn eu. Şi lasă că eu întind mâna şi culeg câte un sac. Vrei să faci precum îţi spun?
Mai încape vorbă? răspunse orbul.
Șchiopul se urcă în spinarea orbului şi ajunse sub măr. Ceea ce au făcut ei în ziua aceea repetară mai multe zile în şir până când stăpânul livezii începu să observe lipsa fructelor. Nebănuind însă ce se întâmplă cu ele, se aşeză la pândă și mare i-a fost mirarea când a văzut că tocmai paznicii lui erau hoţii. „Iscusinţa a fost învinsă de viclenie!”, își zise stăpânul. „Iar eu, care mă credeam cel mai dibaci om de pe faţa pământului, iată-mă dus de nas şi prădat chiar de paznicii aleşi de mine: de un şchiop care a mers pe picioarele unui orb, şi de un orb care a văzut cu ochii unui şchiop.”
Sursă: Ani de școală