21 martie 2025

Odată, un băiat se uita cum o viespe încearcă să rupă pânza unui păianjen, căci se încâlcise în ea, iar un prostănac care trecea pe acolo se apucă să tragă viespea din pânză. Dar viespea, drept mulţumire, îl înţepă pe prostănac, făcându-l să rămână şi mai prost de nedumerire şi durere. Băiatul zâmbi şi în sinea lui se gândi că şi viespea, şi păianjenul, şi prostănacul ţin umbră pământului degeaba.

Dar, într-o bună zi, când băiatul fu luat la goană de alţi băieţi mai voinici ca el pentru nu ştiu ce poznă pe care o făcuse, se ascunse într-o peşteră. Tocmai atunci, un păianjen mare îşi țesu pânza în faţa intrării în peşteră. Trecând pe acolo, celorlalţi băieţi nu le trecu nici prin gând că cel urmărit s-ar fi putut ascunde în peşteră, deoarece pânza era neatinsă. Amintindu-şi băiatul de ceea ce văzuse cu câtva timp în urmă, îşi schimbă părerea: „De ceilalţi nu spun nimic, deocamdată, dar văd că păianjenul uneori poate fi de folos omului.”

Altă dată, băiatul se pomeni fugărit de un slujitor împărătesc. Dar chiar în clipa când omul întinse mâna să-l prindă, o viespe îl înţepă atât de tare, încât omul îşi trase braţul şi, văicărindu-se de durere, îi dădu răgaz băiatului s-o ia la sănătoasa. „Văd că şi o viespe îţi poate fi cândva de folos”, gândi băiatul.

Trecu vremea. Băiatul era numai bun de însurătoare. Şi tatăl lui găsi o fată bogată, dar tare urâtă. În schimb, feciorul era îndrăgostit de altă fată, nu prea bogată, dar frumoasă foc. Se tot gândea băiatul cum să facă să scape de necaz și într-o zi îi zise tatălui său: „Mă duc acasă la mireasa pe care mi-ai ales-o dumneata!”

Se duse, într-adevăr, acasă la viitorii socri, dar făcu pe prostănacul în fața lor. Dădu nişte răspunsuri care mai de care mai prosteşti că până și fata, cât era ea de urâtă, nu mai căzu la învoială să-şi împartă viaţa cu un prostănac ca el. Aşadar, băiatul scăpă cu faţa curată și se convinse că, la urma urmelor, şi un prostănac poate fi de folos!