„Chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi, ca să te scape de cei care se bucură să facă răul şi îşi pun plăcerea în răutate.”
Proverbele 2:11,12,14
„Cei care au cucerit lumea”, scria Juvenal, „acum au doar două scopuri pâinea și circul.” „Arta conversației a murit”, proclama Seneca. „Nu poate vorbi nimeni decât despre cursele de care?” Ludi sau „jocurile” deveniseră punctul de maxim interes al vieții romane.
La început, au fost organizate patru săptămâni pe an în lunile aprilie, iulie, septembrie și noiembrie, dar popularitatea acestora crescuse într-atât încât la Circus Maximus și Colosseum era aproape în fiecare zi o manifestare. La primele jocuri din 264 î.Hr., șase sclavi se luptaseră până la moarte. Patru secole mai târziu, împăratul Traian a organizat jocuri în care au fost uciși 10.000 de oameni și 11.000 de animale.
Gladiatorii profesioniști se luptau în arenă până la moarte. Mergând în marș prin Poarta Vieții, intrau în arenă și se adresau împăraților, care stăteau pe un podium, cu salutul tradițional: „Ave Caesar! Morituri salutamus!” (Ave Caesar! Noi, cei care vom muri, te salutăm!). Retiarii agili, care aveau plasă și trident, stăteau față în față cu secutores înarmați cu sabie și scut. Câteodată se luptau cu sclavii sau barbarii din țările exotice. Cadavrele învinșilor erau târâte cu cârlige de carne prin Poarta Morții. Dacă un gladiator era rănit, împăratul sau celălalt organizator al jocurilor ridica un deget (acest lucru însemnând că respectivul era cruțat) sau îl lăsa în jos (gladiatorul urma să fie ucis). Pofta pentru aceste spectacole grandioase a ajuns în punctul în care se organizau lupte între gladiatori, între acestea având loc venationes sau „vânătoare de animale sălbatice”, bătălii și întreceri navale într-o arenă inundată.
Cu timpul au avut loc și acte de o vulgaritate și cruzime fără margini, zoofilie și tortură. Aceste lucruri îngrozitoare au continuat până când împăratul creștin Honorius a pus capăt jocurilor în 404 d.Hr.
Sursă: O istorie a Europei, Norman Davies