„Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce. Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, și se ţin de nimicuri.” - 2 Tesaloniceni 3:10
11
Demult, locuia într-un sat un împletitor de nuiele. Trudea cu tragere de inimă la meşteşugul său şi trăia mulţumit alături de nevasta și de fiica sa. Într-o zi, un înalt dregător trecând cu suita prin acele locuri, văzu preafrumoasa fată umplându-şi ulciorul cu apă. Şi atât îi plăcu dregătorului chipul şi purtarea fetei, încât se gândi s-o ia de soţie. Trimise el, degrabă, peţitoare.
Înaltul dregător vă face cinstea să o ceară pe fata voastră de soaţă, spuseră ele împletitorului de nuiele.
Cinstea e mare, într-adevăr, iar despre dregător norodul vorbeşte numai de bine. Dar, înainte de a-mi da fata, vreau să ştiu dacă cel ce vrea să-mi fie ginere cunoaşte vreo meserie și dacă la nevoie ar putea să-şi câştige traiul aşa ca mine.
Ce gânduri ai, omule! se mirară peţitoarele. El e dregătorul ținutului. Ce-i trebuie lui meserie? E om bogat.
Nu zic că nu-i aşa, dar eu vreau ca ginerele meu să ştie o meserie trudnică, cinstită.
Cum înaltul dregător dorea mult s-o ia pe fată de soţie, se îmbrăcă în straie de om nevoiaş şi colindă pe la fel de fel de meşteşugari. Până la urmă, tot împletitul de nuiele învăţă şi, în scurt timp, izbuti să devină el însuşi meşter.
Aflând cum stau lucrurile cu cel ce voia să-i fie ginere, tatăl fetei îşi dădu încuviinţarea şi nunta se făcu. Nu trecu mult şi, prin intrigile unor curteni, tânărul dregător pierdu bunăvoinţa domnitorului. Scos din înalta sa funcţie și rămas fără avere, încercă să dobândească o altă funcţie, dar nimeni nu îl asculta, de teamă să nu-şi atragă mânia domnitorului. Atunci îşi aminti că ştie o meserie şi se apucă să muncească alături de socrul său. Tânărul lăudă, în sinea lui, bunul simţ şi dreapta judecată a socrului său. Muncind cinstit, el se bucură de aprecierea oamenilor din jurul său, şi a trăit fericit până la adânci bătrâneţi.