„Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătrânilor sunt perii albi.”
Proverbe 20:29
Undeva, într-o țară, tinerii, considerând că bătrânii sunt inutili și constituie o povară, s-au hotărât să-i expulzeze. Țara lor s-ar fi numit Țara fără bătrâni . Regele țării vecine, auzind de fărădelegea pe care au făcut-o, dorea să le dea o lecție. I-a amenințat că, dacă nu-i împlinesc cererea, va veni asupra lor cu război. Care era cererea? Cererea era ca să-i înapoieze frânghia de nisip pe care bătrânii lor o împrumutaseră de la el. Tinerii din Țara fără bătrâni erau în mare fierbere. N-auziseră și nu văzuseră vreodată o frânghie de nisip. Unul dintre tineri însă, care-l iubea tare pe bătrânul său tată, îl ascunsese tainic și nu-l expulzase. S-a dus la el în ascunzătoare și i-a relatat necazul în care se aflau. Și bătrânul l-a sfătuit: cereți-i regelui vrăjmaș să vă dea un capăt de frânghie din nisip de model și-i veți returna toată frânghia. Când a auzit regele a exclamat: la voi trebuie să mai fie un bătrân! Iar tinerii, mustrați de conștiință, și-au chemat bătrânii părinți, pe care-i expulzaseră, să se întoarcă acasă. Le era limpede că sfaturile bătrânilor sunt de mare valoare.