„Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.”
Proverbe 17:17
Trăia odată, în vremuri demult apuse, într-o pădure verde și bogată, un iepuraș. Avea mulți prieteni și se mândrea tare mult cu lucrul ăsta.
Într-o zi, iepurașul auzi lătratul puternic al unor câini sălbatici care îi luaseră urma. Se înspăimânta foarte tare și decise să le ceară ajutorul prietenilor săi. Fugi la cerb și îi spuse:
- Dragul meu prieten, câțiva câini sălbatici mă fugăresc. Îi poți tu repezi cu coarnele tale?
Cerbul îi răspunse:
- Este adevărat că aș putea face asta, dar acum sunt ocupat. De ce nu îi ceri ajutorul ursului?
Iepurașul alerga și mai înfricoșat la urs:
- Dragul și puternicul meu prieten, te rog, ajută-mă! Pe urmele mele se află niște câini fioroși. Te rog, alungă-i!
Ursul îi răspunse:
- Îmi pare rău, dar sunt obosit și flămând. Trebuie să găsesc neaparat ceva de mâncare. Roag-o pe maimuță să te ajute.
Bietul iepuraș alergă așa de la un prieten la altul, dar nici maimuța, nici elefantul, nici zebra nu-l ajutară. Într-un final, el înțelese că trebuie să găsească singur o cale de scăpare. Trase adânc aer în piept și uitându-se in jur, văzu un tufiș. Se ascunse în spatele lui, se lungi la pământ și stătu fără suflare, cu inima bătându-i să-i sară din piept, până trecură câinii.