„Dragostea să fie fără prefăcătorie.”
Romani 12:9
Eram studenţi amândoi şi călătoream cu un autobuz gol, când în spatele prietenului meu dispozitivul pneumatic de deschidere a uşii a scos un sunet foarte asemănător cu o întrebare spusă în şoaptă:
- Cât de ceasul?
George, politicos, şi-a consultat ceasul şi a spus:
- Şase. Numai că întorcându-se ca să primească mulţumiri a constatat că în spatele lui nu era nimeni.
În facultate, George mi-a făcut cadou o broşură scrisă şi confecţionată în întregime de el: "Cum să cerşim" de V. Ţandură. La rândul meu, i-am dăruit un exemplar dintr-o revistă inventată de mine, având pe prima pagină poemul "La mormântul lui Arion Pumnul".
Manualul de cerşit mi-a dat ideea să-l rog pe George să se deghizeze în cerşetor, ca să-mi ofere prilejul să o impresionez pe iubita mea de atunci (acum - soţia mea) printr-un gest generos.
Zis şi făcut. George nu s-a deghizat, dar şi-a răsucit în aşa fel mâinile şi picioarele şi şi-a compus o figură atât de tâmpă încă aproape că nu l-am recunoscut nici eu. Astfel reconstruit s-a postat la colţul Universităţii. Când am trecut pe lângă el cu Domniţa, am scos din buzunar 200 de lei (banii mei de cheltuială pe o lună) şi i i-am oferit magnanim. El a mormăit, cu gura lui strâmbă, ceva de genul "Mulţumesc, şefule!". Ideea mea s-a dovedit a fi cu totul neinspirată. Domniţa a rămas cu impresia că sunt un risipitor, iar George... nu mi-a restituit banii nici până în ziua de azi.