„Tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi.”
Luca 6:19
La 25 noiembrie 1863 s-a născut savantul dr. Ion Cantacuzino, membru al Academiei Române, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală.
Ioan Cantacuzino, academician, medic, microbiolog, profesor universitar român, a desfăşurat o bogată activitate de cercetare privind vibronul holeric şi vaccinarea antiholerică.
Pe baza cercetărilor desfăşurate în această direcţie, medicul a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită „Metoda Cantacuzino”, folosită şi astăzi în ţările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Implicându-se în studiul holerei, tifosului exantematic şi tuberculozei, aduce contribuţii remarcabile. A creat noţiunea de imunitate prin contact.
În campania din 1913 a condus prima vaccinare antiholerică masivă în focarele infecţioase, cunoscută în ştiinţă ca „Marea experienţă românească”, care a salvat multe mii de vieţi, şi a iniţiat măsurile de combatere a epidemiei de holeră. În Primul Război Mondial, în calitate de conducător al serviciilor sanitare militare şi civile, a luat măsurile de combatere a marii epidemii de tifos exantematic. Creează o serie de lucrări precum: descoperirea imunităţii celulare şi umorale, sensibilitatea şi lipsa de imunitate a organismului faţă de scarlatină, studii cu renume mondial asupra holerei şi vaccinoterapiei. Introduce vaccinul lui Calmette, iar în 1912 creează vaccinul antitific.