„Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.” - Isaia 14:12
14
Daca într-o noapte de vară veți aprinde o lumânare și veți deschide fereastra, în curând vor apărea câțiva fluturi mici, sau poate chiar mai mari. Atrași de mirajul luminii care pâlpâie, se rotesc din ce în ce mai aproape, până când, parcă hipnotizați, se aruncă direct în flacără. Dacă reușesc să treacă de partea cealaltă, se aleg doar cu aripile arse, dar dacă se opresc, ard complet sau se prăbușesc în ceara topită. Dacă au scăpat la prima încercare, parcă înnebuniți, se întorc și se aruncă din nou în foc până pier.
Specialiștii au căutat diferite răspunsuri pentru a afla motivul acestei atracții care pur și simplu anulează instinctul de supraviețuire. Explicațiile au fost mai multe, una însă este vrednică de reținut. Ea aparține cercetătorilor francezi care au afirmat că fluturii mor „îmbătați de lumină”. Explicația pornește de la faptul că ochiul insectelor este alcătuit dintr-un număr foarte mare de părți hexagonale, fiecare acționând individual.
Pentru exemplificare, s-a arătat că ochiul libelulei are 20 000 de fațete. În felul acesta imaginea flăcării, în contrast cu noaptea, apare separat pe fiecare fațetă a ochiului. Ceea ce pentru noi este o flacără simplă, pentru fluture este o imensă mare de stele mișcătoare, care pur și simplu îl fascinează, atrăgându-l la pieire.