„Vă întrebaţi între voi ce înseamnă cuvintele: Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea şi Apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea ? Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura;” - Ioan 16:19
20
În fiecare an, atmosfera pașnică a templului Sensoji, din Japonia, este tulburată de urletele a sute de copii. Nu este vorba despre orice fel de plânsete, ci despre o tradiție veche de sute de ani: Nakizumo, festivalul copiilor plângăcioși.
Această sărbătoare neobișnuită își are originea în credința japoneză naku ko wa sodatsu, care se traduce prin „copiii care plâng cresc”. Este vorba o convingere veche de 400 de ani, conform căreia copiii care plâng vor deveni puternici și sănătoși și vor fi binecuvântați de zei.
De asemenea, japonezii cred că plânsetele copiilor au un efect benefic, alungând spiritele malefice. Astfel, deși pare ridicol și traumatizant pentru copii, festivalul copiilor plângăcioși este considerat unul de bun augur pentru întreaga comunitate.
Evenimentul este extrem de popular în rândul japonezilor, iar mamele se luptă din răsputeri să-și înscrie în concurs copiii cu vârsta de până la un an.
Înainte să înceapă competiția, fiecare copil este încredințat unui luptător sumo. Apoi, luptătorii intră în ring câte doi, pentru a se duela. Duelul are și un arbitru, de obicei unul dintre călugării din templu.
Concursul se bazează pe o regulă foarte simplă: primul luptător care reușește să provoace plânsul copilului câștigă. Pentru asta, se folosesc diverse metode.
Uneori, luptătorii și arbitrul îi întărâtă pe micuți, cântându-le „naki, naki!” (un îndemn care se traduce prin „plângi, plângi!”), alteori, arbitrul își pune o mască înspăimântătoare, pentru a-i speria pe copii sau, luptătorii se strâmbă la copii, ceea ce face ca această competiție bizară să pară amuzantă. Copilul care plânge primul este declarat câștigătorul duelului. Dacă ambii copii încep să plângă în același timp, câștigă cel care plânge mai tare.
Deși pare o experiență traumatizantă pentru copii, organizatorii spun că scopul adulților este să le asigure celor mici o viață lungă și sănătoasă.