Sărmana Naomi! Asemenea lui Moise, s-ar putea spune că a trăit trei vieți. Mai întâi a crescut în casa părinților ei, apoi s-a căsătorit și a avut fii. Până atunci, viața urmase cursul la care se așteptase. După aceea au început necazurile. În a doua etapă a vieții, Naomi a trecut prin foamete, a plecat într-o țară străină și și-a văzut fiii căsătorindu-se cu două tinere moabite. Nu acesta fusese planul ei, dar încă se descurca — până când boala i-a lovit familia, iar soțul și fiii ei au murit.
Durerea lui Naomi era adâncă și amară. A pornit spre casă, așteptându-se să meargă singură, însă una dintre nurorile ei, Rut, a stăruit să rămână cu ea. Când au ajuns în Betleem, orașul natal al lui Naomi, ea le-a spus vechilor sale prietene să nu o mai numească Naomi, nume care înseamnă „plăcută”, ci Mara, adică „amară”. „Mâna Domnului s-a întins împotriva mea”, a spus ea (Rut 1:13).
Necazurile ei nu se încheiaseră. Fiind văduve sărace și neavând pe nimeni care să le întrețină, Naomi și Rut depindeau de sistemul de ajutor social rânduit de Dumnezeu. Acesta prevedea ca oamenii care aveau ogoare și bunuri să împartă cu cei lipsiți. La seceriș, proprietarii trebuiau să lase în mod intenționat colțurile și marginile câmpurilor pentru ca săracii să le poată culege. Astfel, oamenii nevoiași puteau să muncească pentru hrana lor și să-și păstreze demnitatea. Însă nu mulți proprietari respectau planul lui Dumnezeu.
Boaz, care era de fapt o rudă a lui Naomi, nu numai că împlinea această poruncă, ci făcea chiar mai mult: avea grijă de săracii care culegeau spice în urma lucrătorilor săi.
Dumnezeule al cărărilor neașteptate, recunosc: mi-aș dori să nu trebuiască să trecem prin suferință. Totuși, trăim într-o lume păcătoasă și de aceea Îți sunt nespus de recunoscător că mergi alături de noi. Oricâte etape diferite va trebui să străbat în viață și oricâte emoții voi trăi din pricina lor, vreau să Te aștept ca un copil credincios al Tău, știind că Tu dorești numai binele meu. Amin.