De cele mai multe ori, atunci când trecem printr-o frământare asemenea Anei, mergem la Dumnezeu pentru pace și mângâiere. Uneori însă Dumnezeu ne încredințează o solie diferită — una mult mai grea.
La doar câțiva ani după întâmplarea precedentă, Samuel, încă un copil, slujea în Casa lui Dumnezeu când a fost trezit de un glas care îi rostea numele. A alergat de trei ori la Eli, iar în cele din urmă Eli a înțeles ce se petrecea și i-a spus că Dumnezeu îl chema. Samuel s-a întins din nou, dar mă îndoiesc că a mai dormit! Trebuie să fi fost entuziasmat și, în același timp, puțin înspăimântat. Nu ai fi fost și tu? Când glasul l-a chemat din nou, Samuel a răspuns cu emoție: „Vorbeşte, căci robul Tău ascultă” (1 Samuel 3:10).
I-a spus Dumnezeu ceva plin de tandrețe sau o descoperire măreață? Nu. Dumnezeu i-a încredințat lui Samuel sarcina de a-i spune lui Eli că familia lui avea să-și piardă slujba sfântă și să fie judecată din pricina necredincioșiei ei.
Ce solie grea! Mă îndoiesc că Samuel a mai dormit în noaptea aceea.
Uneori Dumnezeu ne cere să facem ceva cu adevărat dificil. Uneori — deși nu foarte des — îi cere unuia dintre copiii Săi credincioși să-i transmită altcuiva o solie dureroasă și neplăcută. Ellen White a fost nevoită să facă aceasta și îi era foarte greu. Și ea era tânără și abia putea suporta gândul de a le spune unor oameni mai în vârstă că Dumnezeu îi trimisese prin ea o mustrare.
Dumnezeu încercase deja să-l avertizeze pe Eli, după cum citim în 1 Samuel 2:27-30. Dar Eli nu a ascultat. Cred că, de obicei, lucrurile se petrec astfel: ca ultimă soluție, Dumnezeu trimite o altă persoană, poate pe cineva pe care cel neascultător îl iubește și în care are încredere, sperând că de data aceasta va asculta.
Este important să observăm că unii oameni le spun altora lucruri dureroase și pline de condamnare, după care pretind că Dumnezeu i-a îndemnat să o facă. Aceasta nu este niciodată voia lui Dumnezeu. El dorește întotdeauna să le vorbim oamenilor despre iubirea Sa nemărginită și de necuprins. El ne cheamă întotdeauna să apărăm adevărul, chiar și atunci când este greu. Dar nu dorește să le spunem altora ce este greșit în viața lor decât dacă ne-a cerut aceasta în mod limpede. Și chiar și atunci, nu vrea niciodată ca solia să fie rostită într-un mod lipsit de iubire.
Măreț Dătător al păcii, uneori pacea Ta este greu de găsit și vine pe căi dureroase. Sunt copilul Tău ascultător și gata să aud. Pune pe buzele mele numai cuvintele Tale și fă din mine o putere a iubirii. Amin.