Mai rău decât să încerci mereu să le fii pe plac oamenilor este să încerci mereu să-ți faci ție însuți pe plac. Petru știa foarte bine lucrul acesta.
Din ceea ce cunoaștem despre el, Simon, fiul lui Iona, era o persoană destul de impulsivă, nu-i așa? Iar oamenii care trăiesc conduși de impuls tind să-și facă pe plac. Ei bine, să recunoaștem: fiecare om are tendința aceasta!
De aceea Petru știa despre ce vorbește când a spus, în 2 Petru 2:10-11, că Dumnezeu este mâniat mai ales împotriva acelor „învățători” care trăiesc după poftele lor, se dedau unei existențe murdare, disprețuiesc autoritatea adevărată și preferă să se conducă numai după propria voință.
Termenul grecesc folosit de Petru, redat aici prin ideea de „autoguvernare”, iar în alte traduceri prin „aroganți” sau „încăpățânați”, înseamnă literalmente „a-și face sieși pe plac”. Provine din aceeași rădăcină ca termenul „hedonist” — adică omul care alege în mod deliberat să trăiască după principiul de a face orice îi produce plăcere.
Poate că Petru nu ajunsese chiar la o asemenea extremă, însă fusese suficient de impulsiv încât să-L mustre chiar pe Isus în câteva rânduri. Avea tendința să creadă că el avea dreptate și să acționeze imediat, fără să cerceteze lucrurile până la capăt.
Dar, într-o anumită ocazie, a mers prea departe. În timpul procesului, și-a tăgăduit Domnul, jurând că nu-L cunoaște. De ce? Pentru că se temea de ceea ce i s-ar fi putut întâmpla, iar în clipa aceea, să se protejeze și să-și salveze propria viață i s-a părut mai important decât să ia poziție pentru Isus.
Petru a fugit în grădina în care Isus plânsese și Se rugase pentru el, iar acolo a plâns și s-a rugat pentru sine. Din acel moment, s-a străduit să-L așeze pe Dumnezeu pe primul loc, în centrul fiecărei clipe a vieții sale. Chiar și atunci când viața i-a fost amenințată, a stat liniștit înaintea unui tribunal și a spus: „Îmi pare rău. Trebuie să ascultăm de Dumnezeu, nu de oameni.”
Trecem și noi prin aceeași luptă? Dorim mai întâi să ne facem nouă înșine pe plac, iar lui Dumnezeu numai dacă ne este convenabil? De fapt, când încercăm să le fim pe plac oamenilor, nu urmărim oare, în realitate, să ne mulțumim, să ne protejăm sau să ne salvăm propria imagine?
Conducător ceresc, mai presus de orice autoritate pământească, în inima mea știu că, în cele din urmă, numai plăcerea de a-Ți fi pe plac mă va face cu adevărat împlinit. Adevărata mea persoană, aceea pentru care m-ai creat, va fi mai mult decât mulțumită — va fi încântată — de viața care vine din ascultarea de Tine. Învață-mă prin experiență că lepădarea de sine înseamnă, de fapt, lepădarea eului greșit — persoana în care Satana dorește să mă transforme — și devenirea adevăratei mele persoane, aceea pe care ai intenționat-o dintotdeauna. Amin.