„Cine își va păstra viața o va pierde; și cine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga” (Matei 10:39). Aceasta este una dintre afirmațiile paradoxale ale lui Isus pe care, în diferite forme, a rostit-o de șase ori. Traducerea Weymouth o redă astfel: „Să-ți salvezi viața înseamnă să o pierzi și să-ți pierzi viața pentru cauza Mea înseamnă să o câștigi.”
Isus dă vieții două înțelesuri diferite și pune față în față valoarea vieții pământești cu cea cerească, naturalul cu spiritualul, efemerul cu veșnicul. Într-altă împrejurare, El spune: „Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar, dacă moare, aduce mult rod. Cine își iubește viața o va pierde; și cine își urăște viața în lumea aceasta o va păstra pentru viața veșnică” (Ioan 12:24, 25). Este legea firii: sămânța trebuie să se descompună în pământ pentru a se înmulți mai apoi într-o recoltă bogată.
În fața persecuției, Isus i-a prevenit pe ucenici să nu încerce să-și scape viața compromițând adevărul. Cei care jertfesc interesele spirituale pentru un câștig de moment, care se leapădă de Hristos de frica batjocurii sau a morții, vor pierde tot ce caută să câștige, atât în viața aceasta, cât și în cea viitoare.
Textul poate fi înțeles astfel: „Cel care prețuiește o viață de confort și plăcere va pierde viața veșnică.” Isus întreabă apoi: „Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16:26). A câștiga lumea înseamnă a pierde veșnicia. Fiecare om trebuie să aleagă, căci nimeni nu poate avea amândouă.
Caracterul ar trebui să fie marea noastră preocupare. „Un nume bun este mai de preț decât bogăția.” Lumea zice: apucă, câștigă, ia și ține. Dar cel care dă mai mult este cel care, până la urmă, câștigă mai mult; de aceea „este mai ferice să dai decât să primești”. Cunoștința este păstrată cel mai bine atunci când este împărtășită. Lucifer a vrut să se ridice la nivelul Creatorului, dar și-a pierdut poziția înaltă. Dimpotrivă, Hristos S-a smerit până la moarte pe cruce și, pentru aceasta, a fost înălțat mai presus de orice nume.
Se spune despre un om că „niciodată nu s-a regăsit”, adică și-a ratat viața. Când fiul risipitor „și-a venit în fire” în mijlocul mizeriei, el s-a regăsit – și-a găsit drumul înapoi la tatăl său. Când a vrut să-și păstreze viața doar pentru sine, a pierdut totul; dar când a început să-și urască viața, a redescoperit-o într-o formă mai bogată.
Două drumuri stau în fața călătorului. Unul este îngust, greu, presărat cu jertfă și disciplină; „puțini sunt cei care o află”. Celălalt este larg, ușor, fără reguli, al plăcerii și comodității; „mulți sunt cei care merg pe ea”. Pentru a merge pe calea vieții, firea pământească trebuie sacrificată. Ca și Hristos, trebuie să iubim neprihănirea și să urâm nelegiuirea. Cuvintele Învățătorului răsună și azi: „Cine își va păstra viața o va pierde; și cine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga. Un fermier care își ară câmpul primăvara poate părea că distruge pământul. Cu toate acestea, fără această „distrugere", sămânța nu poate prinde rădăcini. La fel, renunțarea la confortul și siguranța noastră nu este o pierdere, ci o pregătire pentru o roadă spirituală bogată. Când Isus ne cheamă să ne pierdem viața, El ne invită la o recoltă de proporții veșnice.
Gândiți-vă la un sportiv care se antrenează: el renunță la somn, la mâncare gustoasă, la timp liber. Pentru un observator superficial, acesta „pierde" multe. Dar în ziua competiției, înțelege că fiecare sacrificiu l-a pregătit pentru victorie. De aceea, Pavel compară viața creștină cu alergarea într-un stadion: „Și toți cei ce se luptă la jocuri se supun la tot felul de înfrânări, și acelea ca să capete o cunună stricăcioasă, pe când noi, ca să căpătăm o cunună nestricăcioasă" (1 Corinteni 9:25).
Ți-a plăcut? Distribuie acest paradox