Cuvântul lui Dumnezeu

Biblia de Studiu

Cu explicații detaliate și note de studiu teologic

Alege cartea
Alege capitolul

Evrei 3

Fiul a fost credincios

1De aceea, frați sfinți care aveți parte de chemarea cerească, ațintiți-vă privirile la Apostolul și Marele-Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, 2care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum și Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu”. 3Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăși. 4Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile este Dumnezeu. 5Cât despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu” ca slugă ca să mărturisească despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu. 6Dar Hristos este credincios ca Fiu peste casa lui Dumnezeu. Și casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită și nădejdea cu care ne lăudăm.

Fiți credincioși!

Referință Psalmii 95:7-11

7De aceea, cum zice Duhul Sfânt:

„Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,

8nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii,

ca în ziua ispitirii în pustie,

9unde părinţii voștri M-au ispitit și M-au pus la încercare

și au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!

10De aceea M-am dezgustat de neamul acesta

și am zis: ’Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor.

N-au cunoscut căile Mele!’

11Am jurat dar în mânia Mea

că nu vor intra în odihna Mea!”

12Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. 13Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelă­ciunea păcatului. 14Căci ne-am făcut părtași ai lui Hristos dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început, 15câtă vreme se zice:

„Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,

nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii!”

Cei care au rătăcit prin pustiu nu au intrat în odihna Lui

16Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toți aceia care ieșiseră din Egipt prin Moise? 17Și cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră și ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? 18Și cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? 19Vedem dar că n-au putut să intre din pricina necredinței lor.

Evrei 3
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos