Biblia de Studiu

¹Pe când vorbeau Petru și Ioan norodului, au venit la ei pe neașteptate preoții, căpitanul Templului și saducheii, ²foarte necăjiți că învățau pe norod și vesteau în Isus învierea din morți.  ³Au pus mâna pe ei și i-au aruncat în temniță până a doua zi, căci se înserase. ⁴Însă mulți din cei ce auziseră cuvântarea au crezut, și numărul bărbaților credincioși s-a ridicat aproape la cinci mii. Notă

⁵A doua zi, mai-marii norodului, bătrânii și cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim, ⁶cu marele-preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru și toți cei ce se trăgeau din neamul marilor-preoți.  ⁷Au pus pe Petru și pe Ioan în mijlocul lor și i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?” Notă

⁸Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai-mari ai norodului și bătrâni ai lui Israel! ⁹Fiindcă suntem trași astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav și suntem întrebați cum a fost vindecat, ¹⁰s-o știți toți și s-o știe tot norodul lui Israel: omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți. ¹¹El este Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.  ¹²În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți.” Notă

¹³Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s-au mirat, întrucât știau că erau oameni necărturari și de rând și au priceput că fuseseră cu Isus.  ¹⁴Dar, fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă. ¹⁵Le-au poruncit doar să iasă din sobor, s-au sfătuit între ei ¹⁶și au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este știut de toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită, pe care n-o putem tăgădui. ¹⁷Dar, ca să nu se lățească vestea aceasta mai departe în norod, să-i amenințăm și să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.” Notă

¹⁸Și, după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai învețe pe oameni în Numele lui Isus. ¹⁹Drept răspuns, Petru și Ioan le-au zis: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu, ²⁰căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.”  ²¹I-au amenințat din nou și i-au lă­­sat să plece, căci nu știau cum să-i pe­­­­dep­­sească, din pricina norodului, fiindcă toți slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. ²²Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani. Notă

²³După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor și le-au istorisit tot ce le spuseseră preoții cei mai de seamă și bătrânii. ²⁴Când au auzit ei aceste lucruri, și-au ridicat glasul toți împreună către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele!  ²⁵Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: Notă

²⁷În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoțit în cetatea aceasta Irod și Pilat din Pont cu neamurile și cu noroadele lui Israel,  ²⁸ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta și sfatul Tău. ²⁹Și acum, Doamne, uită-Te la amenințările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala ³⁰și întinde-Ți mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni și semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.” Notă

³¹După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunați; toți s-au umplut de Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Notă

³²Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obște.  ³³Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți. ³⁴Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute ³⁵și-l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie. Notă

³⁶Iosif, numit de apostoli și Barnaba, adică, în tălmăcire, „Fiul Mângâierii”, un levit, de neam din Cipru,  ³⁷a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor. Notă