Cuvântul lui Dumnezeu

Biblia de Studiu

Cu explicații detaliate și note de studiu teologic

Alege cartea
Alege capitolul

Geneza 49

Ultimele cuvinte ale lui Iacov către fiii lui

1Iacov a chemat pe fiii săi şi a zis: „Strângeţi-vă şi vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni.

2 Strângeţi-vă şi ascultaţi, fii ai lui Iacov!

Ascultaţi pe tatăl vostru, Israel!

3 Ruben, tu, întâiul meu născut,

Puterea mea şi pârga tăriei mele,

Întâiul în vrednicie şi întâiul în putere,

4 Năvalnic ca apele – tu nu vei mai avea întâietatea!

Căci te-ai suit în patul tatălui tău,

Mi-ai spurcat patul suindu-te în el.

5 Simeon şi Levi sunt fraţi;

Săbiile lor sunt nişte unelte de silnicie.

6 Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor,

Nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor!

Căci, în mânia lor, au ucis oameni

Şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor.

7 Blestemată să fie mânia lor, pentru că a fost prea turbată,

Şi furia lor, căci a fost prea sălbatică!

Îi voi împărţi în Iacov

Şi-i voi risipi în Israel.

8 Iuda, tu vei primi laudele fraţilor tăi!

Mâna ta va apuca de ceafă pe vrăj­ma­şii tăi.

Fiii tatălui tău se vor închina până la pământ înaintea ta.

9 Iuda este un pui de leu.

Tu te-ai întors de la măcel, fiule!

Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu,

Ca o leoaică: cine-l va scula?

10 Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda,

Nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui,

Până va veni Şilo,

Şi de El vor asculta popoarele.

11 El îşi leagă măgarul de viţă

Şi de cel mai bun butuc de viţă mânzul măgăriţei lui;

Îşi spală haina în vin

Şi mantaua în sângele strugurilor.

12 Are ochii roşii de vin

Şi dinţii albi de lapte.

13 Zabulon va locui pe ţărmul mărilor,

Lângă limanul corăbiilor,

Şi hotarul lui se va întinde înspre Sidon.

14 Isahar este un măgar osos,

Care se culcă în grajduri.

15 Vede că locul unde se odihneşte este plăcut

Şi că ţinutul lui este măreţ;

Îşi pleacă umărul sub povară

Şi se supune birului.

16 Dan va judeca pe poporul său,

Ca una din seminţiile lui Israel.

17 Dan va fi un şarpe pe drum,

O năpârcă pe cărare,

Muşcând călcâiele calului,

Făcând să cadă călăreţul pe spate.

18 În ajutorul Tău nădăjduiesc, Doamne!

19 Peste Gad vor da iureş cete înarmate,

Dar şi el va da iureş peste ele şi le va urmări.

20 Aşer dă o hrană minunată;

El va da bucate alese împăraţilor.

21 Neftali este o cerboaică slobodă,

Rosteşte cuvinte frumoase.

22 Iosif este vlăstarul unui pom roditor,

Vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor;

Ramurile lui se înalţă deasupra zidului.

23 Arcaşii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi

Şi l-au urmărit cu ura lor.

24 Dar arcul lui a rămas tare

Şi mâinile lui au fost întărite

De mâinile Puternicului lui Iacov

Şi a ajuns astfel păstorul, stânca lui Israel.

25 Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău, care te va ajuta;

Aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvânta

Cu binecuvântările cerurilor de sus,

Cu binecuvântările apelor de jos,

Cu binecuvântările ţâţelor şi ale pântecelui mamei.

26 Binecuvântările tatălui tău

Întrec binecuvântările părinţilor mei şi se înalţă

Până în creştetul dealurilor veşnice;

Ele să vină peste capul lui Iosif,

Peste creştetul capului domnului fra­ţilor săi!

27 Beniamin este un lup care sfâşie;

Dimineaţa mănâncă prada,

Iar seara împarte prada răpită.”

28Aceştia sunt toţi cei ce alcătuiesc cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi acestea sunt lucrurile pe care li le-a spus tatăl lor când i-a binecuvântat. L-a binecuvântat pe fiecare cu o binecuvântare deosebită.

Moartea şi îngroparea lui Iacov

29Apoi le-a dat porunca următoare: „Eu am să fiu adăugat la poporul meu, deci să mă îngropaţi împreună cu pă­rinţii mei, în peştera care este în ogorul hetitului Efron, 30în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, în ţara Canaan. Acesta este o-gorul pe care l-a cumpărat Avraam de la hetitul Efron ca moşie de înmormântare. 31Acolo au îngropat pe Avraam şi pe Sara, nevasta lui; acolo au îngropat pe Isaac şi pe Rebeca, nevasta lui, şi acolo am îngropat eu pe Lea. 32Ogorul şi peştera care se află acolo au fost cumpărate de la fiii lui Het.” 33Când a isprăvit Iacov de dat po­runci fiilor săi, şi-a tras picioarele în pat, şi-a dat duhul şi a fost adăugat la poporul său.

Geneza 49
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos