🕯️ SABAT SHALOM
„De vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ți faci treburile tale în ziua M… Darul timpului sfințit „De vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ți faci treburile tale în ziua M… Darul timpului sfințit „De vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ți faci treburile tale în ziua M… Darul timpului sfințit
Rămas din Sabat: 6 ore și 56 minute
Cuvântul lui Dumnezeu

Biblia de Studiu

Cu explicații detaliate și note de studiu teologic

Alege cartea
Alege capitolul

Geneza 8

Salvarea lui Noe

1Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit. 2Izvoarele Adâncului şi stăvilarele ce­ru­rilor au fost închise şi ploaia din cer a fost oprită. 3Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au mic­şorat. 4În luna a şaptea, în ziua a şap­tespre­ze­cea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat. 5Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor.

6După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corabiei pe care o făcuse. 7A dat drumul unui corb care a ieşit, ducându-se şi întorcându-se până când au secat apele de pe pământ. 8A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pământului. 9Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-şi pună piciorul şi s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pământului. Noe a întins mâna, l-a luat şi l-a băgat la el în corabie. 10A mai aşteptat alte şapte zile şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie. 11Porumbelul s-a întors la el spre seară şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. 12A mai aşteptat alte şapte zile şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el.

13În anul şase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corabiei; s-a uitat şi iată că faţa pământului se uscase. 14În luna a doua, în a douăzeci şi şap­tea zi a lunii, pământul era uscat de tot.

15Atunci, Dumnezeu a vorbit lui Noe şi i-a zis: 16„Ieşi din corabie, tu şi nevastă-ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine! 17Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul, care sunt cu tine, atât păsările, cât şi vitele şi toate tâ­râ­toarele care se târăsc pe pământ: să mişu­ne pe pământ, să crească şi să se în­mul­ţească pe pământ.” 18Şi Noe a ieşit afară cu fiii săi, cu nevas­tă-sa şi cu nevestele fiilor săi. 19Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe pământ, după soiurile lor, au ieşit din corabie.

Legământul lui Dumnezeu cu creaţia

20Noe a zidit un altar Domnului, a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate şi a adus arderi-de-tot pe altar. 21Domnul a mirosit un miros plăcut şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui, şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.

22 Cât va fi pământul, nu vor înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!”

Geneza 8
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos