Biblia de Studiu
Cu explicații detaliate și note de studiu teologic
Ieremia 12
1Tu ești prea drept, Doamne, ca să mă cert cu Tine;
vreau totuși să Te întreb asupra orânduirilor Tale.
Pentru ce propășește calea celor răi
și toți mișeii trăiesc în pace?
2I-ai sădit, au prins rădăcină,
cresc, fac rod.
Ce-i drept, ești aproape de gura lor,
dar departe de inima lor!
3Totuși Tu, Doamne, mă cunoști,
mă vezi,
îmi cercetezi inima și vezi că este cu Tine.
Ia-i ca pe niște oi care trebuie tăiate
și pregătește-i pentru ziua măcelului!
4Până când să se jelească țara
și să se usuce iarba de pe toate câmpiile?
Pier vitele și păsările
din pricina răutății locuitorilor.
Căci ei zic: „El (Ieremia) n-are să ne vadă sfârșitul!”
5„Dacă, alergând cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc,
cum vei putea să te iei la întrecere cu niște cai?
Și dacă nu te crezi la adăpost
decât într-o țară liniștită,
ce vei face pe malurile îngâmfate ale Iordanului?
6Căci chiar frații tăi și casa tatălui tău
te vând,
ei înșiși strigă în gura mare după tine.
Nu-i crede
când îți vor spune vorbe prietenoase!
7Mi-am părăsit casa și Mi-am lăsat moștenirea,
am dat pe iubita Mea în mâinile vrăjmașilor ei.
8Moștenirea Mea a ajuns pentru Mine ca un leu în pădure,
a mugit împotriva Mea,
și de aceea o urăsc.
9A ajuns oare moștenirea Mea pentru Mine o pasăre de pradă pestriță,
în jurul căreia se strâng păsările de pradă?
Duceți-vă și strângeți toate fiarele câmpului
și aduceți-le ca s-o mănânce!
10Un mare număr de păstori Îmi pustiesc via,
Îmi calcă ogorul în picioare;
ogorul Meu cel plăcut îl prefac într-un pustiu părăsit.
11Îl pustiesc,
și el stă trist și pustiit înaintea Mea.
Toată țara este pustiită,
căci nimeni nu ia seama la ea.
12Peste toate înălțimile pustiei
vin pustiitori,
căci sabia Domnului mănâncă țara
de la un capăt la altul
și nimeni nu-i lăsat în pace.
13Au semănat grâu, și seceră spini,
s-au ostenit fără folos.
Să vă fie rușine de ce culegeți
în urma mâniei aprinse a Domnului!”
14„Așa vorbește Domnul despre toți vecinii Mei cei răi, care se ating de moștenirea pe care am dat-o poporului Meu, Israel: ’Iată, îi voi smulge din țara lor și voi smulge casa lui Iuda din mijlocul lor. 15Dar, după ce-i voi smulge, voi avea iarăși milă de ei și-i voi aduce înapoi pe fiecare în moștenirea lui și pe fiecare în țara lui. 16Și, dacă vor învăța căile poporului Meu, dacă vor jura pe Numele Meu zicând: «Viu este Domnul!» cum au învățat pe poporul Meu să jure pe Baal, atunci vor fi fericiți în mijlocul poporului Meu. 17Dar, dacă nu vor asculta nimic, voi nimici cu desăvârșire pe un astfel de popor, îl voi nimici și îl voi pierde’”, zice Domnul.