Biblia de Studiu
Cu explicații detaliate și note de studiu teologic
Ieremia 46
1Cuvântul Domnului spus prorocului Ieremia asupra neamurilor: 2asupra Egiptului, împotriva oastei faraonului Neco, împăratul Egiptului, care era lângă râul Eufratului, la Carchemiș, și care a fost bătută de Nebucadnețar, împăratul Babilonului, în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda:
3„Pregătiți scutul și pavăza
și mergeți la luptă;
4înhămați caii
și încălecați, călăreți;
arătați-vă cu coifurile voastre,
lustruiți-vă sulițele,
îmbrăcați-vă cu platoșa!…
5Ce văd? Li-i frică, dau înapoi;
vitejii lor sunt bătuți;
fug fără să se mai uite înapoi…
Groaza se răspândește în toate părțile”, zice Domnul.
6„Cel mai iute nu scapă prin fugă,
cel mai viteaz nu poate scăpa!
La miazănoapte, pe malurile Eufratului,
se clatină și cad!
7Cine este acela care înaintează ca Nilul
și ale cărui ape se rostogolesc ca râurile?
8Este Egiptul. El se umflă ca Nilul
și apele lui se rostogolesc ca râurile.
El zice: ’Mă voi sui, voi acoperi țara,
voi nimici cetățile și pe locuitorii lor.’
9Suiți-vă, cai! Năpustiți-vă, care!
Să iasă vitejii,
cei din Etiopia și din Put, care mânuiesc scutul,
și cei din Lud, care mânuiesc și întind arcul!
10Această zi este a Domnului, Dumnezeului oștirilor;
este o zi de răzbunare,
în care Se răzbună El pe vrăjmașii Săi.
Sabia mănâncă,
se satură și se îmbată cu sângele lor.
Căci Domnul, Dumnezeul oștirilor, are o jertfă
în țara de la miazănoapte, pe malurile Eufratului.
11Suie-te în Galaad și adu leac alinător,
fecioară, fiica Egiptului!
Degeaba întrebuințezi atâtea leacuri,
căci nu este vindecare pentru tine!
12Neamurile aud rușinea ta
și este plin pământul de strigătele tale,
căci războinicii se poticnesc unul de altul,
cad cu toții laolaltă.”
13Iată cuvântul spus de Domnul către prorocul Ieremia despre venirea lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, ca să lovească țara Egiptului:
14„Dați de știre în Egipt,
dați de veste la Migdol
și vestiți la Nof și la Tahpanes!
Ziceți: ’Scoală-te, pregătește-te,
căci sabia mănâncă în jurul tău!’
15Pentru ce ți-au căzut vitejii tăi?
Nu pot să țină piept,
căci Domnul îi răstoarnă!
16El face pe mulți să se poticnească;
cad unul peste altul
și zic: ’Haidem
să ne întoarcem la poporul nostru,
în țara noastră de naștere,
departe de sabia nimicitorului!’
17Acolo strigă:
’Faraon, împăratul Egiptului, nu este decât un pustiu,
căci a lăsat să treacă clipa potrivită.’
18Pe viața Mea”, zice Împăratul
al cărui Nume este Domnul oștirilor,
„ca Taborul printre munți,
cum înaintează Carmelul în mare, așa va veni.
19Fă-ți calabalâcul pentru robie,
locuitoare, fiica Egiptului!
Căci Noful va ajunge un pustiu, va fi pustiit și nu va mai avea locuitori.
20Egiptul este o juncană foarte frumoasă…
Nimicitorul vine de la miazănoapte peste ea…
21Simbriașii lui, de asemenea, sunt ca niște viței îngrășați în mijlocul lui.
Dar și ei dau dosul,
fug toți fără să poată ține piept.
Căci vine peste ei ziua nenorocirii lor,
ziua pedepsirii lor!
22I se aude glasul ca fâșâitul unui șarpe!
Căci ei înaintează cu o oștire
și vin cu topoare împotriva lui,
ca niște tăietori de lemne.
23Tăiați-i pădurea”, zice Domnul,
„măcar că este fără capăt!
Căci sunt mai mulți decât lăcustele
și nu-i poți număra!
24Fiica Egiptului este acoperită de rușine
și este dată în mâinile
poporului de la miazănoapte.”
25Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, zice: „Iată, voi pedepsi pe Amon din No, pe faraon și Egiptul, pe dumnezeii și împărații lui, pe faraon și pe cei ce se încred în el. 26Îi voi da în mâinile celor ce vor să-i omoare, în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și în mâinile slujitorilor lui. După aceea însă, Egiptul va fi locuit ca în zilele de altădată”, zice Domnul.
27„Iar tu, robul Meu Iacov, nu te teme,
și nu te înspăimânta, Israele!
Căci te voi izbăvi din pământul depărtat
și-ți voi izbăvi sămânța din țara în care este roabă.
Iacov se va întoarce iarăși, va locui liniștit și fără teamă
și nu-l va mai tulbura nimeni.
28Nu te teme, robul Meu Iacov”, zice Domnul,
„căci Eu sunt cu tine.
Voi nimici toate neamurile
printre care te-am împrăștiat,
dar pe tine nu te voi nimici,
ci Te voi pedepsi cu dreptate,
nu pot să te las nepedepsit.”