🕯️ SABAT SHALOM
„Taci înaintea Domnului și așteaptă cu răbdare pe El; nu te mânia pe cel ce izbut… Darul timpului sfințit „Taci înaintea Domnului și așteaptă cu răbdare pe El; nu te mânia pe cel ce izbut… Darul timpului sfințit „Taci înaintea Domnului și așteaptă cu răbdare pe El; nu te mânia pe cel ce izbut… Darul timpului sfințit
Rămas din Sabat: 11 ore și 10 minute
Cuvântul lui Dumnezeu

Biblia de Studiu

Cu explicații detaliate și note de studiu teologic

Alege cartea
Alege capitolul

Ioan 9

Un orb din naştere își recapătă vederea

1Când trecea, Isus a văzut un orb din naștere. 2Ucenicii Lui L-au întrebat: „Învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?”

3Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui, ci s-a născut așa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.  4Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.  5Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.”

6După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta  7și i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” (care, tălmăcit, înseamnă: „Trimis”)! El s-a dus, s-a spălat și s-a întors văzând bine.

8Vecinii și cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerșetor ziceau: „Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?”

9Unii ziceau: „El este.” Alții ziceau: „Nu, dar seamănă cu el.”

Și el însuși zicea: „Eu sunt.”

10Deci i-au zis: „Cum ți s-au deschis ochii?”

11El a răspuns: „Omul acela, căruia I se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii și mi-a zis: ’Du-te la scăldătoarea Siloamului și spală-te!’ M-am dus, m-am spălat și mi-am căpătat vederea.”

12„Unde este omul acela?” l-au întrebat ei.

El a răspuns: „Nu știu.”

Fariseii îl dau afară din sinagogă pe orbul vindecat

13Au adus la farisei pe cel ce fusese orb mai înainte.  14Și era o zi de Sabat când făcuse Isus tină și-i deschisese ochii. 15Din nou, fariseii l-au întrebat și ei cum și-a căpătat vederea. Și el le-a zis: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat și văd.”

16Atunci, unii din farisei au început să zică: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ține Sabatul.”

Alții ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne?” Și era dezbinare între ei.

17Iarăși au întrebat pe orb: „Tu ce zici despre El în privința faptului că ți-a deschis ochii?”

„Este un proroc”, le-a răspuns el.

18Iudeii n-au crezut că fusese orb și că își căpătase vederea până n-au chemat pe părinții lui. 19Și când i-au venit părinții, i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru, care spuneți că s-a născut orb? Cum dar vede acum?”

20Drept răspuns, părinții lui au zis: „Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb. 21Dar cum vede acum sau cine i-a deschis ochii nu știm. Întrebați-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l privește.”  22Părinții lui au zis aceste lucruri pentru că se temeau de iudei, căci iudeii hotărâseră acum ca, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă.  23De aceea au zis părinții lui: „Este în vârstă, întrebați-l pe el!”

24Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu! Noi știm că omul acesta este un păcătos.”

25El a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu știu; eu una știu: că eram orb și acum văd.”

26Iarăși l-au întrebat: „Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii?”

27„Acum v-am spus”, le-a răspuns el, „și n-ați ascultat. Pentru ce voiți să mai auziți încă o dată? Doar n-ați vrea să vă faceți și voi ucenicii Lui!”

28Ei l-au ocărât și i-au zis: „Tu ești ucenicul Lui, noi suntem ucenicii lui Moise. 29Știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu știm de unde este.”

30„Aici este mirarea”, le-a răspuns omul acela, „că voi nu știți de unde este, și totuși El mi-a deschis ochii.  31Știm că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoși, ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. 32De când este lumea nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. 33Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.”

34„Tu ești născut cu totul în păcat”, i-au răspuns ei, „și vrei să ne înveți pe noi?” Și l-au dat afară.

Adevărata vedere și adevărata orbire

35Isus a auzit că l-au dat afară și, când l-a găsit, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”

36El a răspuns: „Și cine este, Doamne, ca să cred în El?”

37„L-ai și văzut”, i-a zis Isus, „și Cel care vorbește cu tine, Acela este.”

38„Cred, Doamne”, I-a zis el; și I s-a închinat.

39Apoi, Isus a zis: „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată, ca cei ce nu văd să vadă și cei ce văd să ajungă orbi.”

40Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: „Doar n-om fi și noi orbi!”

41„Dacă ați fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-ați avea păcat, dar acum ziceți: ’Vedem’. Tocmai de aceea păcatul vostru rămâne.

Ioan 9
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos