🕯️ SABAT SHALOM
„Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta … Semn al legământului „Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta … Semn al legământului „Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta … Semn al legământului
Rămas din Sabat: 15 ore și 19 minute
Cuvântul lui Dumnezeu

Biblia de Studiu

Cu explicații detaliate și note de studiu teologic

Alege cartea
Alege capitolul

Isaia 41

Israel, asigurat de ajutorul Domnului

1„Tăceți, ostroave, și ascultați-Mă!

Să-și învioreze popoarele puterea,

să înainteze și să vorbească!

Să ne apropiem și să ne judecăm împreună.

2Cine a ridicat de la răsărit pe acela

pe care, în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui?

Cine îi supune neamuri și împărați?

Cine le face sabia praf

și arcul, o pleavă luată de vânt?

3El îi urmărește, merge în pace pe un drum pe care

n-a mai călcat niciodată cu piciorul lui.

4Cine a făcut și a împlinit aceste lucruri?

Acela care a chemat neamurile de la început,

Eu, Domnul, Cel dintâi

și Același până în cele din urmă veacuri.

5Ostroavele văd lucrul acesta și se tem,

capetele pământului tremură,

se apropie și vin.

6Se ajută unul pe altul

și fiecare zice fratelui său:

’Fii cu inimă!’

7Lemnarul îmbărbătează pe argintar;

cel ce lustruiește cu ciocanul îmbărbătează pe cel ce bate pe nicovală,

zicând despre îmbinare: ’Este bună!’,

și țintuiește idolul în cuie

ca să nu se clatine.

8Dar tu, Israele, robul Meu,

Iacove, pe care te-am ales,

sămânța lui Avraam, prietenul Meu,

9tu, pe care te-am luat de la marginile pământului

și pe care te-am chemat dintr-o țară depărtată,

căruia ți-am zis:

’Tu ești robul Meu,

te aleg, și nu te lepăd!

10Nu te teme, căci Eu sunt cu tine;

nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău;

Eu te întăresc,

tot Eu îți vin în ajutor.

Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare’,

11iată, înfruntați și acoperiți de rușine

vor fi toți cei ce sunt mâniați pe tine;

vor fi nimiciți

și vor pieri cei ce ți se împotrivesc.

12Îi vei căuta și nu-i vei mai găsi

pe cei ce se certau cu tine;

vor fi nimiciți,

vor fi pierduți cei ce se războiau cu tine.

13Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă

și-ți zic: ’Nu te teme de nimic, Eu îți vin în ajutor!

14Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov

și rămășiță slabă a lui Israel,

căci Eu îți vin în ajutor – zice Domnul –

și Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău.’

15Iată, te fac o sanie ascuțită, nouă de tot, cu mulți dinți;

vei zdrobi, vei sfărâma munții

și vei face dealurile ca pleava.

16Le vei vântura și le va lua vântul

și un vârtej le va risipi,

dar tu te vei bucura în Domnul,

te vei făli cu Sfântul lui Israel.

17Cei nenorociți și cei lipsiți caută apă și nu este;

li se usucă limba de sete.

Eu, Domnul, îi voi asculta;

Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi.

18Voi face să izvorască râuri pe dealuri

și izvoare în mijlocul văilor;

voi preface pustia în iaz

și pământul uscat în șuvoaie de ape;

19voi sădi cedri, salcâmi,

mirți și măslini în pustie;

voi pune chiparoși, ulmi

și merișori turcești la un loc în pustie,

20ca să vadă cu toții și să știe,

să priceapă și să înțeleagă

că mâna Domnului a făcut aceste lucruri

și Sfântul lui Israel le-a zidit.

Zădărnicia idolilor

21Apărați-vă pricina – zice Domnul –

arătați-vă dovezile cele mai tari”, zice Împăratul lui Iacov.

22„Să le arate și să ne spună ce are să se întâmple;

care sunt prorociile pe care le-ați făcut vreodată?

Spuneți ca să luăm seama la ele

și să le vedem împlinirea,

sau vestiți-ne viitorul.

23Spuneți-ne ce se va întâmpla mai târziu,

ca să știm că sunteți dumnezei,

faceți măcar ceva bun sau rău

ca să vedem și să privim cu toții.

24Iată că nu sunteți nimic

și lucrarea voastră este nimic;

o scârbă este cine vă alege pe voi.

25Am sculat pe cineva de la miazănoapte

și vine de la răsărit;

el cheamă Numele Meu;

trece peste voievozi ca pe noroi

și-i calcă în picioare cum calcă olarul lutul.

26Cine a vestit lucrul acesta de la început ca să-l știm,

și cu mult înainte ca să zicem: ’Are dreptate’?

Nimeni nu l-a vestit,

nimeni nu l-a prorocit

și nimeni n-a auzit cuvintele voastre.

27Eu, Cel dintâi, am zis Sionului:

’Iată-i, iată-i!’

şi Ierusalimului:

’Îți trimit un vestitor de vești bune!’

28Căci Mă uit și nu este nimeni,

nimeni între ei care să prorocească

și care să poată răspunde, dacă-l voi întreba.

29Iată că toți sunt nimic,

lucrările lor sunt zadarnice,

idolii lor sunt o suflare goală!”

Isaia 41
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos