🕯️ SABAT SHALOM
„Ferice de omul care face lucrul acesta și de fiul omului care stăruie în el, păz… Odihna sufletului „Ferice de omul care face lucrul acesta și de fiul omului care stăruie în el, păz… Odihna sufletului „Ferice de omul care face lucrul acesta și de fiul omului care stăruie în el, păz… Odihna sufletului
Rămas din Sabat: 2 ore și 49 minute
Cuvântul lui Dumnezeu

Biblia de Studiu

Cu explicații detaliate și note de studiu teologic

Alege cartea
Alege capitolul

Leviticul 17

Sfinţenia sângelui

1Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2„Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi tuturor copiilor lui Israel şi spune-le: Iată ce a poruncit Domnul: 3Dacă cineva din casa lui Israel jun­ghie în tabără sau afară din tabără un bou, un miel sau o capră, 4şi nu-l aduce la uşa cortului întâlnirii, ca să-l aducă dar Domnului înaintea cortului Domnului, sângele acesta va fi pus în socoteala omului aceluia: a vărsat sânge; omul acela va fi nimicit din mij­locul poporului său. 5De aceea, copiii lui Israel, în loc să-şi junghie jertfele pe câmp, trebuie să le aducă la preot, înaintea Domnului, la uşa cortului întâlnirii, şi să le aducă Domnului ca jertfe de mulţumire. 6Preotul să le stropească sângele pe altarul Domnului, la uşa cortului întâlnirii, şi să ardă grăsimea, care va fi de un miros plăcut Domnului. 7Să nu-şi mai aducă jertfele lor la idolii cu care curvesc. Aceasta va fi o lege veşnică pentru ei şi pentru urmaşii lor.

8Să le spui dar: Dacă un om din casa lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în mijlocul lor aduce o ardere-de-tot sau vreo altă jertfă 9şi n-o aduce la uşa cortului întâlnirii, ca s-o aducă jertfă Domnului, omul acela să fie nimicit din poporul lui.

10Dacă un om din casa lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor mănâncă sânge de orice fel, Îmi voi întoarce Faţa împotriva celui ce mănâncă sângele şi-l voi nimici din mijlocul popo­rului său. 11Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire. 12De aceea, am zis copiilor lui Israel: Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge şi nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru să nu mănânce sânge.

13Dacă vreunul din copiii lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor vânează o fiară sau o pasăre care se mănâncă, să-i verse sângele şi să-l acopere cu ţărână. 14Căci viaţa oricărui trup stă în sângele lui care este în el. De aceea am zis copiilor lui Israel: Să nu mâncaţi sângele niciunui trup, căci viaţa oricărui trup este sângele lui: oricine va mânca din el va fi nimicit.

15Oricine, fie băştinaş, fie străin, care va mânca dintr-o fiară moartă sau sfâşiată, să-şi spele hainele, să se scalde în apă şi va fi necurat până seara; apoi va fi curat. 16Dacă nu-şi spală hainele şi nu-şi scaldă trupul, îşi va purta fărădelegea lui.”

Leviticul 17
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos