Biblia de Studiu

¹Binecuvântează, suflete, pe Domnul!

Doamne Dumnezeule, Tu ești nemărginit de mare!

Tu ești îmbrăcat cu strălucire și măreție!

²Te învelești cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.

³Cu apele Îți întocmești vârful locuinței Tale;

din nori Îți faci carul

și umbli pe aripile vântului.

⁴Din vânturi Îți faci soli

și din flăcări de foc, slujitori.

⁵Tu ai așezat pământul pe temeliile lui

și niciodată nu se va clătina.

⁶Tu îl acoperiseși cu adâncul cum l-ai acoperi cu o haină;

apele stăteau pe munți,

⁷dar, la amenințarea Ta, au fugit,

la glasul tunetului Tău, au luat-o la fugă,

⁸suindu-se pe munți și coborându-se în văi

până la locul pe care li-l hotărâseși Tu.

⁹Le-ai pus o margine pe care nu trebuie s-o treacă,

pentru ca să nu se mai întoarcă să acopere pământul.

¹⁰Tu faci să țâșnească izvoarele în văi

și ele curg printre munți.

¹¹Tu adăpi la ele toate fiarele câmpului;

în ele își potolesc setea măgarii sălbatici.

¹²Păsările cerului locuiesc pe marginile lor

și fac să le răsune glasul printre ramuri.

¹³Din locașul Tău cel înalt Tu uzi munții

și se satură pământul de rodul lucrărilor Tale.

¹⁴Tu faci să crească iarba pentru vite

și verdețuri pentru nevoile omului,

ca pământul să dea hrană:

¹⁵vin, care înveselește inima omului,

untdelemn, care-i înfrumusețează fața,

și pâine, care-i întărește inima.

¹⁶Se udă copacii Domnului,

cedrii din Liban pe care i-a sădit El.

¹⁷În ei își fac păsările cuiburi,

iar cocostârcul își are locuința în chiparoși;

¹⁸munții cei înalți sunt pentru țapii sălbatici,

iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri.

¹⁹El a făcut luna ca să arate vremurile;

soarele știe când trebuie să apună.

²⁰Tu aduci întunericul și se face noapte:

atunci toate fiarele pădurilor se pun în mișcare,

²¹puii de lei mugesc după pradă

și își cer hrana de la Dumnezeu.

²²Când răsare soarele, ele fug înapoi

și se culcă în vizuinile lor.

²³Dar omul iese la lucrul său

și la munca lui până seara.

²⁴Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne!

Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune

și pământul este plin de făpturile Tale.

²⁵Iată marea cea întinsă și mare:

în ea se mișcă nenumărate viețuitoare

mici și mari.

²⁶Acolo, pe ea, umblă corăbiile

²⁷Toate aceste viețuitoare Te așteaptă,

ca să le dai hrana la vreme.

²⁸Le-o dai Tu, ele o primesc;

Îți deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătățile Tale.

²⁹Îți ascunzi Tu Fața, ele tremură;

le iei Tu suflarea, ele mor

și se întorc în țărâna lor.

³⁰Îți trimiți Tu suflarea: ele sunt zidite

³¹În veci să țină slava Domnului!

³²El privește pământul, și pământul se cutremură;

atinge munții, și ei fumegă.

³³Voi cânta Domnului cât voi trăi,

voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.

³⁴Fie plăcute Lui cuvintele mele!

Mă bucur de Domnul.

³⁵Să piară păcătoșii de pe pământ

și cei răi să nu mai fie!

Binecuvântează, suflete, pe Domnul!