Cuvântul lui Dumnezeu

Biblia de Studiu

Cu explicații detaliate și note de studiu teologic

Alege cartea
Alege capitolul

Psalmi 106

Bucuria iertării păcatelor Israelului

1Lăudați pe Domnul!

Lăudați pe Domnul, căci este bun,

căci îndurarea Lui ține în veci!

2Cine va putea spune isprăvile mărețe ale Domnului?

Cine va putea vesti toată lauda Lui?

3Ferice de cei ce păzesc Legea,

de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme!

4Adu-Ți aminte de mine, Doamne, în bunăvoința Ta pentru poporul Tău!

Adu-Ți aminte de mine și dă-mi ajutorul Tău

5ca să văd fericirea aleșilor Tăi,

să mă bucur de bucuria poporului Tău

și să mă laud cu moștenirea Ta!

6Noi am păcătuit ca și părinții noștri,

am săvârșit nelegiuirea, am făcut rău.

7Părinții noștri în Egipt n-au luat aminte la minunile Tale,

nu și-au adus aminte de mulțimea îndurărilor Tale

și au fost neas­cul­tători la mare, la Marea Roșie.

8Dar El i-a scăpat din pricina Numelui Lui,

ca să-Și arate puterea.

9A mustrat Marea Roșie și ea s-a uscat

și i-a trecut prin adâncuri ca printr-un pustiu.

10I-a scăpat din mâna celui ce-i ura

și i-a izbăvit din mâna vrăjmașului.

11Apele au acoperit pe potrivnicii lor.

N-a rămas unul măcar din ei.

12Atunci, ei au crezut în cuvintele Lui și au cântat laudele Lui.

13Dar au uitat curând lucrările Lui

și n-au așteptat împlinirea planurilor Lui,

14ci i-a apucat pofta în pustie

și au ispitit pe Dumnezeu în pustietate.

15El le-a dat ce cereau,

dar a trimis o molimă printre ei.

16În tabără au fost geloși pe Moise

și pe Aaron, sfântul Domnului.

17Atunci s-a deschis pământul și a înghițit pe Datan

și s-a închis deasupra cetei lui Abiram.

18Focul le-a aprins ceata

și flacăra a mistuit pe cei răi.

19Au făcut un vițel în Horeb.

S-au închinat înaintea unui chip turnat

20și au schimbat Slava lor

pe chipul unui bou, care mănâncă iarbă.

21Au uitat pe Dumnezeu, Mântuitorul lor,

care făcuse lucruri mari în Egipt,

22minuni în țara lui Ham,

semne minunate la Marea Roșie.

23Și El a vorbit să-i nimicească,

dar Moise, alesul Său, a stat la mijloc înaintea Lui

ca să-L abată de la mânia Lui și să-L oprească să-i nimicească.

24Ei au nesocotit țara desfătărilor;

n-au crezut în cuvântul Domnului,

25ci au cârtit în corturile lor

și n-au ascultat de glasul Lui.

26Atunci, El a ridicat mâna și a jurat

că-i va face să cadă în pustie,

27că le va doborî sămânța printre neamuri

și-i va împrăștia în mijlocul țărilor.

28Ei s-au alipit de Baal-Peor

și au mâncat vite jertfite morților.

29Au mâniat astfel pe Domnul prin faptele lor

și o urgie a izbucnit între ei.

30Dar Fineas s-a sculat și a făcut judecată

și, astfel, urgia s-a oprit.

31Lucrul acesta i-a fost socotit ca o stare de neprihănire

din neam în neam, pe vecie.

32Ei au mâniat pe Domnul la apele Meriba

și Moise a fost pedepsit din pricina lor.

33Căci s-au răzvrătit împotriva Duhului Lui

și Moise a vorbit în chip ușuratic cu buzele.

34Ei n-au nimicit popoarele

pe care le poruncise Domnul să le nimicească,

35ci s-au amestecat cu neamurile

și au învățat faptele lor,

36au slujit idolilor lor,

care au fost o cursă pentru ei.

37Și-au jertfit fiii și fiicele la idoli,

38au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor și fiicelor lor,

pe care i-au jertfit idolilor din Canaan,

și țara a fost spurcată astfel prin omoruri.

39S-au spurcat prin faptele lor,

s-au desfrânat prin faptele lor.

40Atunci, Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului Său

și a urât moștenirea Lui.

41I-a dat în mâinile neamurilor,

cei ce îi urau au stăpânit peste ei,

42vrăjmașii lor i-au asuprit

și au fost smeriți sub puterea lor.

43El de mai multe ori i-a izbăvit,

dar ei s-au arătat neascultători în planurile lor

și au ajuns nenorociți prin nelegiuirea lor.

44Dar El le-a văzut strâmtorarea

când le-a auzit strigătele.

45Și-a adus aminte de legământul Său

și a avut milă de ei după bunătatea Lui cea mare:

46a stârnit pentru ei mila

tuturor celor ce-i țineau prinși de război.

47Scapă-ne, Doamne, Dumnezeul nostru,

și strânge-ne din mijlocul neamurilor

ca să lăudăm Numele Tău cel sfânt

și să ne fălim cu lauda Ta!

48Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,

din veșnicie în veșnicie!

Și tot poporul să zică: „Amin!

Lăudați pe Domnul!”

Psalmi 106
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos