🕯️ SABAT SHALOM
„Ferice de omul care face lucrul acesta și de fiul omului care stăruie în el, păz… Darul timpului sfințit „Ferice de omul care face lucrul acesta și de fiul omului care stăruie în el, păz… Darul timpului sfințit „Ferice de omul care face lucrul acesta și de fiul omului care stăruie în el, păz… Darul timpului sfințit
Rămas din Sabat: 21 ore și 36 minute
Cuvântul lui Dumnezeu

Biblia de Studiu

Cu explicații detaliate și note de studiu teologic

Alege cartea
Alege capitolul

Psalmi 62

Hotărârea de a aștepta cu răbdare scăparea din partea lui Dumnezeu

Către mai-marele cântăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui David

1Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul;

de la El îmi vine ajutorul.

2Da, El este stânca și ajutorul meu,

turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina.

3Până când vă veți năpusti asupra unui om,

până când veți căuta cu toții să-l doborâți

ca pe un zid gata să cadă, ca pe un gard gata să se surpe?

4Da, ei pun la cale să-l doboare din înălțimea lui,

le place minciuna,

cu gura binecuvântează, dar cu inima blestemă. (Oprire)

5Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu,

căci de la El îmi vine nădejdea!

6Da, El este stânca și ajutorul meu,

turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina.

7Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul și slava mea,

în Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost.

8Popoare, în orice vreme, încredeți-vă în El,

vărsați-vă inimile înaintea Lui!

Dumnezeu este adăpostul nostru. (Oprire)

9Da, o nimica sunt fiii omului!

Minciună sunt fiii oamenilor!

Puși în cumpănă toți laolaltă, ar fi mai ușori decât o suflare.

10Nu vă încredeți în asuprire

și nu vă puneți nădejdea zadarnică în răpire;

când cresc bogățiile, nu vă lipiți inima de ele!

11O dată a vorbit Dumnezeu,

de două ori am auzit

că puterea este a lui Dumnezeu.”

12A Ta, Doamne, este și bunătatea,

căci Tu răsplătești fiecăruia după faptele lui.

Psalmi 62
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos