Expresia din mijlocul declarației de credință — „singurul care are nemurirea” — este foarte importantă, deși pare evidentă. Ea provine din 1 Timotei 6:16:
„singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu -L poate vedea, şi care are cinstea şi puterea vecinică! Amin.”
Dacă Biblia este atât de limpede, de ce cred încă atât de mulți oameni că fiecare persoană este nemuritoare de la naștere? Sau chiar înainte de naștere — fiindcă mulți cred că există suflete nemuritoare care așteaptă să primească un trup, trăiesc fizic o vreme, iar la moartea corpului se întorc la o existență fără trup. Poate chiar în mod repetat!
Cei care cred într-un iad care arde veșnic nu pot explica de ce consideră că Dumnezeu nu are puterea de a pune capăt vieții, ci poate hotărî numai locul în care aceasta va continua. Potrivit acestei idei, oamenii ar fi nemuritori prin natura lor, iar nici măcar Dumnezeu nu ar putea schimba realitatea.
Uneori ne purtăm și noi ca și când moartea ar fi numai o pedeapsă, o sancțiune pe care Dumnezeu o impune fiindcă este desăvârșit și urăște atât de mult păcatul. Realitatea este mai profundă. Viața trăită în legătură cu Dumnezeu este viață! În sensul cel mai literal, acesta este singurul mod în care poate exista cineva. Ruperea legăturii înseamnă moarte. Nu există altă posibilitate. Dacă nu primești viața de la Dumnezeu, de unde ai putea s-o primești?
Nemurirea nu este un drept și nici o însușire înnăscută a omenirii. Este un dar. Vine dintr-un singur Izvor. Când respingem Izvorul, respingem viața.
Punct.
Dacă, dimpotrivă, primim Izvorul, dacă întindem mâna și o apucăm pe aceea pe care Dumnezeu ne-o oferă cu iubire și dor, vom deveni părtași vieții Sale pentru totdeauna.
Uimitor!
PF 26. „Moartea și învierea: Plata păcatului este moartea. Dar Dumnezeu, singurul care are nemurirea, le va oferi viață veșnică celor răscumpărați ai Săi.” Amin.