„Căci cel nenorocit nu este uitat pe vecie, nădejdea celor sărmani nu piere pe vecie. Scoală-Te, Doamne, ca să nu biruie omul.” - Psalmul 9:18
19
Miruna alerga împiedicându-se prin zăpadă, iar lacrimile ei prelinse până în bărbie înghețau în vântul rece. Colegii ei au fost răi cu ea - din nou. Au poreclit-o, au tras-o de codițe, i-au spus că arată ca Motanul Încălțat cu cizmele ei cu 3 numere mai mari. Avea într-o pungă două felii unse cu gem, nu avea altceva ce să-și ia la școală. Și i le-au împins jos din mână și au râs. Ei au bani de buzunar, se opresc și-și iau felii de pizza sau snaks-uri scumpe de la magazinul din colț. Dar ea nu poate face asta.
La intrarea pe ulița strâmtă a alunecat și a căzut. Prin geanta cu fermoar stricat i-au căzut cărțile și caietele. S-a ridicat și a început să le adune curățându-le de zăpadă cu mâinile goale. Și-a șters nasul cu mâneca și a plecat mai departe. Se opri, așa cum făcea în fiecare zi, să privească decorațiunile de Crăciun de la casa mare cu etaj din vecini.
Ce bine ar fi să avem și noi așa o casă, oftă ea. Dar nu avem decât una veche, numai cu o cameră reparată în care stăm toți 5: mama, eu și cei 3 frați. Când tata a murit, am rămas cu multe datorii, am cheltuit mult încercând să-l tratăm de cancer. A trebuit să ne vindem apartamentul și să ne mutăm la țară. Aici ne lipsesc multe. Mama nu a găsit servici. Abia ne descurcăm din pensie. Nu are cine să ne ajute. Fratele meu Relu mai taie lemne prin vecini după școală, la unii le dă zăpada. Cizmulițele sunt ale lui, dar mi le dă și mie. Trebuie să mă duc să i le dau repede, că el învață după-amiaza și-i trebuie.
Gândurile ei de fiecare zi au fost întrerupte când a ajuns la poartă. Și-a șters în grabă lacrimile, că nu voia să o amărască și mai mult pe mama cu problemele ei. A dat cu mâna zăpada de pe o cizmă și a pășit în curte.
Sursă: anidescoala.ro/divertisment/povesti/povesti-scurte-cu-talc/cizmulitele-poveste-de-iarna/