„Singurul [Dumnezeu] care are nemurirea, care locuiește într-o lumină de care nu poți să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea și care are cinstea și puterea veșnică! Amin.
1 Timotei 6:16
Despre geto-daci, viteji care se credeau nemuritori scriau nu puțini cărturari din vechime.
Julian Apostatu atribuie împăratului Traian, printre altele, următoarele cuvinte:
Geții erau „cei mai războinici dintre toate neamurile câte au existat vreodată, nu numai din cauza puterii corpului lor, dar și aceea a învățăturilor lui Zalmoxis, care este între ei așa de slăvit. Acesta le-a întipărit în inimă că ei nu mor, ci numai cât își schimbă locuința, și, de aceea, merg la moarte mai veseli decât în orice altă călătorie.”
Înainte de a pleca la luptă se împărtășeau la Dunăre, jurând că nu se vor întoarce din război fără a fi victorioși.
„Părintele istoriei”, Herodot(480 î.Hr. 425 î.Hr.) îi considera pe geți „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”.
Ei „cred că sunt nemuritori”. ( ) Cel ce-și dă sfârșitul se duce la zeul Zalmoxis, unii dintre dânșii cred că acesta este Gebeleizis. Tot la cinci ani ei trimit la el ca sol pe unul dintrânșii, tras la sorți, și-l însărcinează cu câte o cerere fiecare. Iată cum îl trimit: câțiva dintre ei se așează în rând, ținând câte trei sulițe în mână, iar alții apucând de mâini și de picioare pe cel hotărât să fie trimis la Zalmoxis, îl aruncă în sus, pe vârful sulițelor; dacă el e străpuns și moare, ei cred că zeul le este prielnic, dacă nu moare îl huiduiesc și îl dojenesc ca pe un netrebnic și păcătos și după aceasta trimit pe altul, căruia îi dau aceeași însărcinare cât e încă în viață. Tot acești traci când tună și fulgeră trag cu săgeți în sus, spre cer, amenințând pe zei, căci ei cred că (cel care tună și fulgeră) nu e alt zeu decât al lor.
Sursă: https://infoazi.ro