„Să cunoaștem, să căutăm să cunoaștem pe Domnul! Căci El Se ivește ca zorile dimineții și va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară care udă pământul!”
Osea 6:3
Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă, Și-n cuibul meu a poposit pe rând Și porumbelul alb, și vulturul flămând, Și soarele, și vântul, și tăcerea-adâncă.
Vrea sufletu-mi să-i scutur praful și tăcerea, Că-i prăfuit de vânturi și de griji mărunte...
Pe cine-așteaptă cuibul meu din munte, De-mi cere iar să-i curăț încăperea?
Covor de frunze netede și moi Aștern în cuib și-l primenesc cu cer, Apoi cobor perdele de mister Pe farmecul enigmei celei noi.
Și-așa, adăpostit de vânt și soare, Căminul sufletului meu deschis Așteaptă solul ultimului vis, Cu-ntoarcerea de păsări călătoare.
Sursă: Claudia Millian-Minulescu, Primăvară