„Dumnezeu vorbește însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama.”
Iov 33:14
Din grijă părintească și din dorința de a-l învăța pe fiul nostru să fie responsabil, îi cerem să sune acasă atunci când ajunge la casa prietenului său, aflată la câteva străzi distanță. A început însă să uite, pe măsură ce a devenit mai încrezător în capacitatea sa de a ajunge acolo fără să i se întâmple vreun dezastru. Prima dată când a uitat, l-am sunat să mă asigur că a ajuns. I-am spus că data viitoare când se va întâmpla asta, va trebui să vină acasă. Câteva zile mai târziu, însă, telefonul a rămas din nou tăcut și am știut că, dacă voia să învețe, va trebui să fie pedepsit. Dar eu nu voiam să-l pedepsesc! M-am dus la telefon, regretând că timpul frumos petrecut împreună cu prietenul său va fi stricat din cauza neglijenței sale.
În timp ce formam numărul, m-am rugat pentru înțelepciune. „Tratează-l așa cum te tratez Eu pe tine”, mi s-a părut că îmi spune Domnul. Așa că am lăsat telefonul să sune o singură dată, apoi am închis.
Câteva secunde mai târziu, telefonul a sunat. Era fiul meu. „Sunt aici, tată!” „Ce ți-a luat atât de mult să suni?”, am întrebat eu.
„Am început să ne jucăm și am uitat. Dar, tată, am auzit telefonul sunând o dată și mi-am amintit!”
Cât de des ne gândim la Dumnezeu ca la Cel care așteaptă să ne pedepsească imediat ce facem o mică greșeală? Oare de câte ori El sună doar o singură dată, în speranța că vom auzi, ne vom aminti și vom suna Acasă?
Sursă: Dennis Miller