„Isus a chemat la Sine pe copilași și a zis: Lăsați copilașii să vină la Mine, și nu-i opriți; căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca ei .”
Luca 18:16
A fost odată ca niciodată o păpuşă foarte frumoasă care se numea Paula. Ea era o păpuşă unică, făcută din materiale deosebite, pe care orice colecţionar de păpuşi ar fi fost încântat să o aibă cu excepţia proprietarilor ei i se părea Paulei. În consecinţă, biata păpuşă nu se gândea la ea ca şi cum ar fi fost specială. De fapt, se gândea la ea ca şi cum ar fi fost o păpuşă banală. Într-o zi, păpuşica Paula a ajuns la licitaţie.Pe măsură ce fiecare îşi depunea oferta, Paulei i se părea că îi aude pe fiecare zicând: „Haide şi locuieşte cu mine. Voi avea grijă de tine. Îţi voi oferi tot ceea ce ai nevoie. Te vreau în casa mea”. Dacă o păpuşă ar putea arăta tristă, atunci cu siguranţă biata Paula ar fi arătat foarte tristă pentru că aşa se simţea. Nu-i plăcea să fie prinsă la mijloc, neştiind în ce casă să locuiască, simţind că nu prea are de ales, nedorind să facă alegerea respectivă, chiar dacă ar fi existat posibilitatea. Pe măsură ce bărbatul licita pe o parte şi femeia pe cealaltă, păpuşa a început să se gândească la alternative. Ce draguț ar fi, a început să se gândească, dacă ar fi împreună şi aş putea locui cu amândoi. Dacă asta nu se va întâmpla poate aş putea locui o parte din timp cu unul dintre ei şi altă parte cu celălalt. Poate există posibilitatea ca amândoi să fie fericiţi. Bărbatul vorbea mai tare când licita. Femeia a devenit mai disperată. Păpuşica Paula a început să creadă ca ar fi mai bine dacă ar cădea de pe raftul pe care era expusă. Dacă ar fi fost crăpată sau spartă poate bătaia pe ea s-ar fi oprit. Apoi şi-a dat seama că dacă lucrul acesta s-ar fi întâmplat nimeni nu ar fi fost fericit, nici măcar ea însăşi. Oare de ce bărbatul vorbea aşa de tare şi femeia era aşa de disperată, s-a întrebat. Era oare pentru că fiecare dintre ei o iubea aşa de tare încât gândeau ca ar fi putut fi fericiţi dacă ar fi fost unici posesori ai păpuşii? Pe măsură ce a început să se gândească la faptul că ei o iubesc şi o doresc, a început să se simtă mai bine. Nu conta cine câştiga şi nu conta cu cine urma să meargă să trăiască, exista ceva ce urma să rămână neschimbat. Atât bărbatul cât şi femeia licitau pentru că o doreau, pentru că era specială şi unică, pentru că era iubită şi preţuită. Orice s-a întâmplat în camera de licitaţie în ziua aceea, sau în zilele dinainte sau în zilele care au urmat, păpuşa Paula ştia că era şi că va rămâne întotdeauna specială. Uneori uita, dar în acele momente era util să-şi amintească sieşi: S-ar putea să nu fie de acord unul cu celălalt, dar mă iubesc.