„Inima celui neprihănit se gândește ce să răspundă, dar gura celor răi împroașcă răutăți.”
Proverbe 15:28
Curg răutăţile, e vremea lor, Şi par a nu se mai opri vreodată, Se-aruncă peste oameni ca un zbor De păsări mii în zarea-ntrunecată!
Curg răutăţile şi mândre ne cuprind Şi ne privesc apoi triunfătoare, Suntem mâhniţi şi suspinăm în gând Şi printre lacrimi ne punem o-ntrebare!
Oare, sunt flori pe care de le-am lua Punându-le-n trăirea celor care Jignesc crezând că e normal aşa, Ar înţelege că lasă supărare?
Oare, sunt raze şi-un soare-n Univers Ca sufletul să le cuprindă-odată Iar vorba lor să fie ca un vers Ce-l repetăm, cu drag, până şi-n şoaptă?
Oare, câţi ştiu că a jigni nu e O clipă când eşti bun şi-ţi dă mândrie, E-o răutate... ucide zilele...
Dar astăzi, vreau s-o cred... copilărie!
Sursă: Lili Şipoteanu, Jignirile